Burnout la medici: radiologia şi urologia, în topul specialităţilor medicale

Burnout la medici: radiologia şi urologia, în topul specialităţilor medicale

Radiologii şi urologii se situează în topul primelor cinci specialităţi medicale supuse sindromului de burnout. Potrivit unui sondaj efectuat în rândul a peste 15.000 de medici din 29 de specialităţi, 54% dintre urologi se confruntă cu sindromul de burnout, urmaţi de radiologi, care în proporţie de 46% au de-a face cu acest tip de epuizare.

Raportul „National Physician Burnout & Suicide Report 2020: The Generational Divide” a fost solicitat de către Medscape, care l-a dat publicităţii în această lună. Una dintre concluziile raportului a fost aceea că medicii radiologi sunt mai expuşi burnoutului decât ceilalţi medici chestionaţi din alte specialităţi.

În medie, 42% dintre toţi medicii chestionaţi au spus că se confruntă cu o oboseală fizică şi psihică la locul de muncă, însă 46% dintre profesioniştii din imagistică şi radiologie au raportat că suferă de burnout. Prin comparaţie, cu alte specialităţi precum diabet, endocrinologie, medicină de familie, obstetrică ginecologie, chirurgie şi reumatologie, urologii sunt cei care au raportat cele mai mari niveluri de burnout. 54% dintre urologi se simt epuizaţi comparativ cu chirurgii plastici al căror procent nu a depăşit 37%.

Ce-i stresează pe medici

Principalii factori de declanşare a sindromului de burnout au rămas aceeaşi de-a lungul anilor, potrivit siteului HealthImaging.com. 55% dintre medici au dat vina pe „prea multe sarcini birocratice”, iar 33% pe „petrecerea prea multor ore la muncă”.

Raportul mai arată că şi lipsa de respect din partea colegilor poate fi un factor declanşator al burnoutului pentru 32% dintre medici. De asemenea, dependenţa din ce în ce mai mare de înregistrările electronice de sănătate în practica clinică îi epuizează pe 30% dintre profesioniştii din sănătate.

Prea mulţi pacienţi, factor de stres

50% din medicii chestionaţi, indiferent de generaţia din care fac parte, au spus că ar prefera o reducere a salariului în schimbul mai multor ore libere.

„Medicii susţin că posibilitatea de-a vedea un număr mai mic de pacienţi le poate oferi mai mult timp cu pacienţii şi capacitatea de a practica medicina la nivelul pregătirii lor, reducând orele non-clinice şi îmbunătăţind satisfacţia personală, ceea ce în cele din urmă poate scădea burnout-ul“, a declarat dr. Halee Fischer-Wright.

În Statele Unite o treime (35%) dintre medici prezintă simptome de “burnout” sau epuizare cronică, rata fiind mai mare decât media la nivelul angajaţilor la nivel naţional. Spitalele americane au început să caute soluţii pentru a reduce epuizarea personalului medical.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recunoaşte această boală, pe care a introdus-o pentru prima dată în Clasificarea Internaţională a Bolilor (ICD), utilizată pe scară largă ca referinţă pentru diagnostice, dar şi de către asigurătorii de sănătate.

viewscnt