Cea mai bună vârstă de a renunţa la fumat pentru a evita riscul de deces, 35 de ani, conform unui studiu major din SUA

Cea mai bună vârstă de a renunţa la fumat pentru a evita riscul de deces, 35 de ani, conform unui studiu major din SUA

Persoanele care renunţă la fumat înainte de 35 de ani au o rată de deces similară cu cei care nu au fumat niciodată, sugerează un studiu de mare amploare realizat în Statele Unite.

Un studiu publicat luni, în jurnalul, JAMA Network Open, arată că fumătorii de ţigări care au renunţat la vârsta de 35 de ani au avut rate de deces similare, într-o anumită perioadă de timp, cu cei care nu au fumat niciodată.

Persoanele care au renunţat la fumat la o vârstă mai mare au avut în continuare beneficii substanţiale, a constatat cercetarea, dar rata mortalităţii a fost mai mare decât pntru cei care au renunţat înainte de a împlini 35 de ani.

Conform studiului, foştii fumători care s-au lăsat între 35 şi 44 de ani au avut o rată de deces cu 21% mai mare, din orice cauză, în comparaţie cu „cei care nu au fumat niciodată”, iar cei care au renunţat între 45 şi 54 de ani au avut o rată de mortalitate din toate cauzele cu 47% mai mare decât cei care nu au fumat.

Din grupul „celor care nu au fumat niciodată” au făcut parte persoanele care au fumat mai puţin de 100 de ţigări în timpul vieţii.

„În rândul bărbaţilor şi femeilor din diverse grupuri rasiale şi etnice, fumatul curent a fost asociat cu cel puţin dublul ratei de mortalitate pentru toate cauzele faţă de cei care nu au fumat niciodată”, au scris autorii studiului într-un raport.

„Renunţarea la fumat, în special la vârste mai mici, a fost asociată cu reduceri substanţiale ale mortalităţii asociate cu continuarea fumatului”.

Acesta este al treilea studiu de mare amploare care sugerează că vârsta de 35 de ani ar putea fi vârsta optimă pentru a renunţa, în special pentru cei care încep să fumeze de tineri, a scris John P. Pierce, profesor emerit la departamentul de medicina familiei şi sănătate publică, de la universitatea California, din San Diego, într-un articol în care a comentat rezultatele studiului.

„Se ştie de mult timp că, cu cât un fumător renunţă mai devreme, cu atât mai bine”, a scris Pierce, care nu a fost implicat în noua cercetare. „Acum a fost posibil să fim mai specifici cu privire la vârsta renunţării la fumat”.

Noul studiu a folosit date de la US National Health Interview Survey, un sondaj sub formă de chestionar, folosit pentru a monitoriza starea de sanatate a populatiei din SUA, şi National Death Index – Indexul Naţional de Deces, o baza de date care înregistrează decesele la nivel naţional.

Analiza a inclus datele din sondaj de la peste 550.000 de adulţi care au completat chestionare între ianuarie 1997 şi decembrie 2018 şi aveau între 25 şi 84 de ani la momentul recrutării în studiu.

Printre aceştia s-au numărat fumătorii actuali, foştii fumători şi cei consideraţi că nu au fumat niciodată, respectiv persoane care au fumat mai puţin de 100 de ţigări în timpul vieţii.

Conform Indexului Naţional de Deces, aproape 75.000 dintre participanţii la studiu au murit până la sfârşitul anului 2019.

În comparaţie cu cei care nu au fumat niciodată, fumătorii actuali au arătat o rată semnificativ mai mare de deces din toate cauzele, în general, precum şi rate mai mari de deces prin cancer, boli de inimă şi boli pulmonare, în special.

Fumatorii albi non-hispanici au aratat cea mai mare rata de mortalitate din toate cauzele, care a fost de trei ori mai mare decat cea a celor care nu au fumat niciodată.

Fumatorii non-albi, care au inclus atât hispanici, cât şi non-hispanici, au avut rate de mortalitate uşor mai scăzute, aproximativ de două ori mai mici faţă de cei care nu au fumat.

Autorii au subliniat ca acest lucru poate fi legat de faptul că aceşti participanţi au raportat că fumează, în medie, mai puţine ţigări pe zi; că s-au apucat de fumat la vârste mai înaintate; şi de o probabilitate mai mică de a fuma zilnic, în comparaţie cu subiecţii albi.

„Aceste rezultate ne amintesc că reducerea intensităţii fumatului (ţigări pe zi) ar trebui să fie unul dintre obiectivele programelor de control al tutunului”, a scris profesorul Price în comentariul său.

În mod esenţial, în timp ce fumatul actual a fost legat de un risc mai mare de deces în toate grupurile rasiale şi etnice chestionate, „renuntarea la fumat a fost asociată cu riscuri inversate substanţial pentru toate grupurile”, au scris autorii studiului.

În special, persoanele care au renunţat la fumat până la vârsta de 45 de ani şi-au redus riscul excesiv de deces cu până la 90%, iar cei care au renunţat înainte de vârsta de 35 de ani au prezentat rate de deces foarte apropiate de cele ale celor care nu au fumat niciodată.

În mod similar, studiul a mai constatat că, cu cât a trecut mai mult timp de când o persoană a renunţat la fumat, cu atât rata mortalităţii a fost mai apropiată de cea a unui nefumător.

Având un termen limită, vârsta de 35 de ani, ar putea fi un potenţial motiv pentru tinerii fumători să renunţe, a scris profesorul Price în comentariul său.

„Fără un obiectiv proximal, este tentant pentru fumători să abandoneze încercarea de a renunţa la fumat, sub motivul că Nu trebuie să o fac chiar acum. Studiul furnizează însă datele necesare pentru a stabili un obiectiv apropiat motivant de a renunţa la fumat înainte de vârsta de 35 de ani”, a scris el.

Aşa cum sugerează studiul, chiar şi renunţarea la o vârstă mai mare poate reduce în continuare riscul de deces, dar nu la fel de dramatic, a mai scris profesorul.

Cercetarea are şi unele limitări, de exemplu, informaţiile despre obiceiurile de fumat ale subiecţilor au fost strânse la un anumit moment, astfel încât unii subiecţi ar fi putut renunţa sau s-ar fi putut apuca de fumat după ce au fost chestionaţi.

„Astfel, atât adevăratele pericole ale fumatului, cât şi adevăratele beneficii ale renunţării la fumat ar putea fi subestimate în acest studiu”, au avertizat autorii.

Chiar şi aşa, studiul sugerează în continuare că renunţarea la fumat reduce foarte mult riscul de deces prematur, mai ales atunci când renunţarea la fumat apare la o vârstă tânără.

viewscnt