O pilulă contraceptivă experimentală fără hormoni pentru bărbaţi pare să fie sigură pe baza primelor studii pe oameni şi a prevenit cu succes producţia de spermatozoizi în studiile pe mamifere, potrivit companiei care o dezvoltă.
Medicamentul, YCT-529, funcţionează prin interferarea cu semnalizarea vitaminei A necesară pentru producerea spermei. Fertilitatea revine atunci când tratamentul este întrerupt.
Într-un studiu în stadiu incipient, pilula contraceptivă a fost bine tolerată la o varietate de doze, fără probleme de siguranţă şi fără evenimente adverse grave, a declarat Akash Bakshi, CEO YourChoice Therapeutics.
Un studiu de 28 de zile pe 50 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 70 de ani este acum în curs de desfăşurare, iar un studiu de etapă intermediară de 90 de zile este aşteptat să înceapă în al doilea trimestru al acestui an, informează Reuters.
La şoareci şi la primate, pilula a provocat infertilitate în două săptămâni, iar animalele şi-au recăpătat fertilitatea după întreruperea tratamentului, fără efecte adverse, au raportat cercetătorii joi în revista Communications Medicine.
Un contraceptiv reversibil pentru bărbaţi, care se administrează pe cale orală „ar reprezenta scenariul optim din perspectiva uşurinţei administrării şi aderenţei pacientului la tratament”, au notat cercetătorii.