Centrul Medical Internaţional Bucureşti ar putea fi introdus pe lista unităţilor sanitare acreditate pentru efectuarea de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic, prevede un proiect de ordin al ministrului Sănătăţii.
În prezent, lista actualizată a unităţilor sanitare acreditate pentru transplant cuprinde 67 de centre medicale, din care aproape jumătate sunt în Capitală.
Lista este cuprinsă în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 477/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Agenţia Naţională de Transplant (ANT) a propus în 4 februarie Ministerului Sănătăţii adăugarea pe listă a Centrului Medical Internaţional Bucureşti, potrivit referatului de aprobare a proiectului de ordin.
Astfel, dacă ordinul va fi aprobat, Centrul Medical Internaţional Bucureşti va deveni a 68-a unitate sanitară din România acreditată pentru transplant.
Recent, Agenţia Naţională de Transplant şi-a propus să crească numărul de donatori de organe în 2019 prin implementarea culturii donatorului în spitale şi motivarea personalului medical care activează în domeniul transplantului în România.
România se confruntă cu o criză de donatori de organe în ultimii ani. Astfel, în 2014 au existat 138 de donatori reali în România, însă numărul s-a redus aproape continuu, ajungând la 115 în 2015, 123 în 2016 şi 65 în 2017. În 2018 au fost înregistraţi circa 60 de donatori.
Ministerul Sănătăţii a realizat la finalul anului trecut un proiect de lege a transplantului, care prevede că toate spitalele judeţene de urgenţă care au secţie de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) vor fi obligate să facă activitate de prelevare de organe.