Mâncatul emoţional în urma unei interacţiuni care declanşează stresul este familiar pentru mulţi dintre noi şi, de asemenea, pentru oamenii de ştiinţă. Dar modul în care o ameninţare semnalează creierului să dorească mâncare reconfortantă a rămas până acum necunoscut. Recent, cercetători de la universitatea americană Virginia Tech (VTC) au identificat o moleculă care se găseşte într-o regiune a creierului numită hipotalamus şi care este legată de schimbările din creier care duc la supraalimentarea emoţională.
Dacă aţi vreodată fost la un pas de un accident de maşină sau v-a fost viaţa ameninţătă, probabil că aţi simţit o reacţie psihologică la ameninţare numită „răspuns de luptă sau de fugă".
Ritmul cardiac urcă, anxietatea creşte şi persoanele aflate în astfel de situaţii pot experimenta senzaţii de tremurat sau transpiraţie.
Dar, la câteva ore după ce trece acel stres, s-ar putea să simţiţi un alt răspuns - o dorinţă puternică de mâncare reconfortantă, acea mâncare foarte procesată şi bogată în grăsimi despre care ştiţi că nu este bună pentru organism.
Aceasta poate ameliora stresul şi tensiunea şi vă poate oferi un sentiment de control.
O echipă de la universitatea americană Virginia Tech (VTC) a identificat o moleculă care se găseşte într-o regiune a creierului numită hipotalamus şi care este legată de schimbările din creier care duc la supraalimentarea emoţională.
Sora Shin, profesor asistent la Institutul de Cercetare Biomedicală Fralin de la VTC, şi echipa sa de cercetare au descris descoperirea într-un articol publicat recent în revista Nature Communications.
„Nu mâncăm întotdeauna pentru că ne este foame sau pentru că avem anumite nevoi fizice", a declarat Shin, care este şi profesor asistent la Departamentul de Nutriţie Umană, Alimente şi Exerciţiu din cadrul Colegiului de Agricultură şi Ştiinţe ale Vieţii de la Virginia Tech.
Ori de câte ori suntem stresaţi sau simţim o anumită ameninţare, atunci aceasta poate declanşa, de asemenea, motivaţia noastră alimentară, spune cercetătoarea.
„Credem că această moleculă este vinovată" a indicat ea.
Echipa sa de cercetare şi-a început studiul prin investigarea unei molecule mici, proenkefalina.
Această moleculă este comună în mai multe părţi ale creierului, dar puţine cercetări au examinat rolul său în hipotalamus.
Shin a suspectat că aceasta joacă un rol în stres şi în alimentaţie, deoarece hipotalamusul este un centru de reglare a comportamentului alimentar.
Laboratorul a expus şoarecii la mirosul de fecale de pisică. Mirosul unui prădător natural a declanşat un răspuns de ameninţare la şoareci, iar 24 de ore mai târziu, şoarecii au prezentat o stare emoţională negativă, un comportament de supraalimentare, iar neuronii din creierul lor au arătat sensibilitate la consumul de alimente bogate în grăsimi.
Pentru a confirma rolul moleculei în alimentaţia indusă de stres, cercetătorii au activat aceiaşi neuroni în mod artificial cu lumină, care a stimulat o moleculă codificată genetic şi exprimată în membrana celulei neuronale, fără mirosul de prădător, şi au observat un răspuns similar.
În plus, atunci când au expus şoarecii la mirosul de pisică şi au potolit reacţia neuronilor care exprimă acea moleculă cu aceeaşi tehnică, şoarecii nu au prezentat nicio stare emoţională negativă şi nu au mâncat în exces.
„Ceva legat de această moleculă în sine este foarte important pentru a induce supraconsumul după ameninţare", a explicat Shin.
Descoperirea indică o posibilă ţintă pentru o terapie care să atenueze consumul de mâncare declanşat emoţional.
„Mai avem mult de învăţat despre această moleculă", spune cercetătoarea, "dar i-am găsit locaţia şi ar putea fi un bun punct de plecare".
Foto: Yeeun Bae, o studentă absolventă a Departamentului de Nutriţie Umană, Alimente şi Exerciţiu din cadrul Colegiului de Agricultură şi Ştiinţe ale Vieţii de la Virginia Tech, efectuează cercetări la Institutul de Cercetare Biomedicală Fralin, şi este coautorul principal al cercetării despre stresul acut şi alimentaţia emoţională publicată în Nature Communications.
