Cetăţenii străini şi apatrizii proveniţi din zone de război beneficiază de aceleaşi servicii medicale ca asiguraţii români, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi servicii cuprinse în programele naţionale de sănătate curative. a precizat joi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Astfel, asistenţa medicală către persoanele refugiate din zone de război se acordă de către toţi furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, în baza documentului de trecere a frontierei acceptat de statul român.
"Furnizorii vor păstra o copie a documentului şi vor întocmi evidenţe distincte pentru serviciile acordate acestor categorii de persoane", a precizat CNAS.
CNAS a transmis o circulară către toate casele de asigurări de sănătate cu informaţii privind modul de acordare a serviciilor medicale pentru refugiaţii din Ucraina, pentru a fi transmise tuturor furnizorilor cu care acestea se află în relaţie contractuală.
Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii, prof. dr. Alexandru Rafila, a anunţat că cetăţenii ucraineni care ajung în România au acces la servicii medicale, guvernul definind trei categorii de acces, în funcţie de statutul legal al persoanelor pe teritoriul ţării noastre.