Covid-19 în România: 1.727 de pacienţi la ATI

Covid-19 în România: 1.727 de pacienţi la ATI

România a ajuns joi la 1.414.647 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore încă 16.383 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19 – al doilea cel mai mare număr de cazuri noi de la debutul pandemiei, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Specială. De asemenea, România a înregistrat din nou în ultima zi peste 300 de decese, iar numărul de pacienţi la ATI a atins nivelul-record de 1.727. 

Datele vin după 13 săptămâni la rând de creştere rapidă a numărului de cazuri noi de Covid-19 în România, pe fondul răspândirii variantei delta a virusului SARS-CoV-2, mult mai contagioasă.

Săptămâna trecută, numărul de cazuri noi de Covid-19 din România a urcat cu 26,6% faţă de săptămâna precedentă – cea mai redusă rată de creştere din ultimele 13 săptămâni -, până la 90.813 – cel mai mare număr de cazuri noi săptămânale de la începutul pandemiei.

Tendinţa de atenuare a ritmului de creştere a numărului de cazuri noi continuă şi săptămâna aceasta. În primele patru zile, numărul de cazuri noi de Covid-19 a crescut cu 10,4% faţă de aceeaşi perioadă din săptămâna precedentă, până la 58.007.

În ultima zi s-au raportat 303 decese din cauza Covid-19 în România plus un alt deces pentru perioada anterioară, din care 280 (92,1%) erau nevaccinaţi şi 24 (7,9%) erau vaccinaţi împotriva Covid-19.

De asemenea, 1.727 de pacienţi cu forme grave ale bolii sunt internaţi la ATI (din care 39 sunt minori), în creştere cu 51 faţă de ziua precedentă şi nivel maxim de la debutul pandemiei.

În total, 17.610 de persoane cu Covid-19 sunt internate în unităţi sanitare (din care 440 sunt minori), în creştere cu 178 faţă de ziua anterioară şi nivel maxim de la începutul pandemiei.

Din numărul total de cazuri confirmate până joi, 1.210.494 de persoane (85,6%) sunt considerate vindecate.

De asemenea, 40.765 persoane diagnosticate cu Covid-19 au decedat în România – din care 303 în ultimele 24 de ore.

În România au fost prelucrate până acum peste 13,7 milioane de teste, din care 67.845 în ultimele 24 de ore. Rata testelor pozitive din numărul total de teste a fost de 24,15%.

De la debutul pandemiei, cele mai multe cazuri noi au fost confirmate în Bucureşti (244.303 – 17,3% din număr de cazuri din ţară), Timiş (71.415) şi Cluj (71.215). La polul opus, Covasna este judeţul din ţară cu cele mai puţine cazuri confirmate (9.804), urmat de Harghita (10.208) şi Tulcea (10.367).

În ultima zi, cele mai multe cazuri noi au fost confirmate în Bucureşti (3.082), Prahova (924), Iaşi (813) şi Ilfov (800).

EVOLUŢIA EPIDEMIEI

Primul caz de infecţie cu coronavirus a fost confirmat în România în 26 februarie, evoluţia ulterioară fiind o creştere lentă până în 9 martie şi o accelerare începând din 10 martie – numărul de cazuri noi zilnice a devenit de atunci de două cifre.

Începând cu 23 martie 2020 şi până în 6 iunie 2021, numărul de noi cazuri a depăşit 100 în fiecare zi, iar primul vârf al epidemiei a fost atins în România în luna aprilie 2020.

Începând din 22 iulie 2020 şi până la începutul lunii mai 2021, numărul de noi cazuri zilnice a depăşit 1.000 în fiecare zi (cu excepţia a 9 zile – 3 august, 10 august, 17 august, 23 august, 24 august, 30 august, 31 august, 7 septembrie, 14 septembrie, 21 septembrie 2020).

România a înregistrat în perioada septembrie – decembrie 2020 al doilea vârf al epidemiei de SARS-CoV-2 – cu un număr maxim de 10.269 de cazuri noi atins în 18 noiembrie.

Din februarie până în aprilie 2021, România a traversat un al treilea val pandemic, iar datele din ultimele 13 săptămâni indică intrarea în al patrulea val pandemic – cel mai sever de până acum – începând din iulie 2021 şi acutizarea valului epidemic din luna septembrie.

Până joi, pe plan mondial au fost confirmate peste 240 milioane de cazuri de infecţie, din care circa 217,3 milioane (90,5%) sunt considerate persoane vindecate, şi peste 5 milioane de decese (rată de deces de circa 2%).

viewscnt