România a ajuns miercuri la 752.482 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore încă 3.048 persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19 - cel mai mare număr din ultimele 2 săptămâni, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Specială.
În ultima zi s-au raportat 79 de decese din cauza Covid-19 în România, iar 955 pacienţi cu forme grave ale bolii sunt internaţi la ATI - în creştere faţă de ziua anterioară.
Din numărul total de cazuri confirmate până miercuri, 698.534 de persoane (92,8%) sunt considerate vindecate. La ATI sunt internaţi în prezent 955 de pacienţi, în creştere cu 18 faţă de ziua precedentă.
De asemenea, 19.135 persoane diagnosticate cu Covid-19 au decedat în România – din care 79 în ultimele 24 de ore.
Numărul total al cazurilor active de Covid-19 din România a scăzut cu 167 în ultima zi, la 34.813, din care 7.233 de persoane sunt internate în unităţi sanitare.
În România au fost prelucrate până acum peste 5,81 milioane de teste, din care 34.001 în ultimele 24 de ore sau ale căror rezultatele au fost raportate în ultima zi – 26.187 teste RT-PCR, 7.597 de teste rapide antigenice şi 217 în zilele precedente. Rata testelor pozitive din numărul total de teste a fost de 9%.
Cele mai multe cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus sunt în Bucureşti (121.660 – 16,2% din număr de cazuri din ţară), Cluj (37.160), Timiş (34.428), Iaşi (32.101), Constanţa (30.618), Braşov (29.801), Ilfov (29.416) şi Prahova (26.522). La polul opus, Covasna este judeţul din ţară cu cele mai puţine cazuri confirmate (5.697), urmat de Mehedinţi (5.744) şi Harghita (5.942).
În ultima zi, cele mai multe cazuri noi au fost confirmate în Bucureşti (351), Timiş (257) şi Cluj (219).
EVOLUŢIA EPIDEMIEI
Primul caz de infecţie cu coronavirus a fost confirmat în România în 26 februarie, evoluţia ulterioară fiind o creştere lentă până în 9 martie şi o accelerare începând din 10 martie – numărul de cazuri noi zilnice a devenit de atunci de două cifre.
Începând cu 23 martie, numărul de noi cazuri a depăşit 100 în fiecare zi, iar primul vârf al epidemiei a fost atins în România în luna aprilie.
Începând din 22 iulie, numărul de noi cazuri zilnice a depăşit 1.000 în fiecare zi (cu excepţia a 9 zile – 3 august, 10 august, 17 august, 23 august, 24 august, 30 august, 31 august, 7 septembrie, 14 septembrie şi 21 septembrie), România înregistrând al doilea – şi cel mai amplu – vârf al epidemiei de SARS-CoV-2 – cu un vârf de 10.269 de cazuri noi atins în 18 noiembrie.
Până miercuri, pe plan mondial au fost confirmate peste 107,46 milioane de cazuri de infecţie, din care circa 79,54 milioane (74%) sunt considerate persoane vindecate, şi peste 2,35 milioane de decese (rată de deces de circa 2,2%).