Densitatea minerală ossoasă este un parametru biomedical de care nu prea ţinem cont până când nu apar fracturile osteoporotice. ,,Una din cauzele fracturilor o reprezintă osteoporoza, respectiv densitatea osoasă scăzută”, a atras atenţia conf. univ. dr. Andrea Ildiko Gasparik, preşedintele Asociaţiei de Prevenire a Osteoporozei din România (ASPOR) la cea de-a doua ediţie a dezbaterii Osteoporosis360.
La fiecare 3 secunde o persoană de pe Glob suferă o fractură osteoporotică. Cum pot fi prevenite fracturile osteoporotice, dar şi cum trebuie să-şi reamenajeze casa persoanele cu osteoporoză a explicat conf. univ. dr. Andrea Ildiko Gasparik, la evenimentul online organizat de redacţia 360medical, care face parte din seria conferinţelor 360 APT .
În opinia medicului, fracturile stau pe 3 piloni, unul este osteoporoza, al doilea riscul de căderi şi al treilea starea sau forţa musculară. ,,Cred că fiecare din aceste 3 aceşti piloni trebuie ţintiţi atunci când încercăm să prevenim osteoporoza”, a precizat conf. univ. dr. Andrea Ildiko Gasparik, care a explicat că fiecare dintre noi ne clădim o masă osoasă până la 25 de ani, apoi avem un platou, după care începem să pierdem atât de mult încât ajungem într-un prag de fractură osteoporotică. Medicul a spus că masa musculară are o curbă similară cu cea a densităţii minerale osoase, şi pe care putem s-o influenţăm în funcţie de stilul nostru de viaţă.
În afară de masa osoasă şi forţa musculară, mai există şi al treilea pilon şi anume căderile.
,,Cădem mult mai frecvent după vârsta de 50 de ani şi nici nu cădem bine. Practic, mecanismele noastre de cădere nu mai sunt intacte ca la vârsta tânără. Avem deja reflexele şi timpul de reacţie compromise. Nu mai cădem pe mâini să avem eventual o fractură de antebraţ sau de încheietura mâinii, ci ne vom fractura şoldul”, a avertizat preşedintele Asociaţiei de Prevenire a Osteoporozei din România.
Sfatul medicului este ca preventiv să ne clădim o masă osoasă şi o masă musculară adecvate. ,,Amândouă se fac prin mişcare şi prin exerciţii de îmbunătăţire a echilibrului cum ar fi Tai Chi, Yoga sau Pilates. Iar în ceea ce priveşte mişcările fizice de tot felul, trebuie să facem mişcări prin care să accentuăm, să amplificăm efectul gravitaţiei. Acesta va fi benefic şi pentru densitatea minerală osoasă. Exerciţiile de rezistenţă, respectiv exerciţiile de viteză şi cele dinamice, plus cele de îmbunătăţire a echilibrului contribuie la o prevenire a căderilor”, a spus conf. univ. dr. Andrea Ildiko Gasparik.
Persoanele care suferă deja de osteoporoză e bine să ia în calcul transformarea casei. ,,Mă adresez în primul rând generaţiei a treia privind transformarea casei într-un mediu sigur, adică să eliminăm suprafeţele alunecoase, obstacolele care ar putea să fie în drum. Să avem grijă la medicamentele care pot cauza ameţeli, să ne ridicăm treptat din poziţia şezând sau culcat, să avem încălţămintea adecvată, să evităm fumatul şi evident nutriţia să fie adecvată şi să ne optimizăm statusul de vitamina D”, a preşedintele Asociaţiei de Prevenire a Osteoporozei din România.
De la acelaşi eveniment puteţi urmări şi Conf. dr. Alexandra Cucu, INSP: În sistemul public din România avem 45 de osteodensimetre şi se fac anual 18.000 de examinări
Prof. dr. Cătălin Codreanu, reumatolog: Osteoporoza nu este deloc o exclusivitate feminină