Daniel Bran (APMGR): Orice creştere a utilizării medicamentelor generice aduce economii bugetare, cu care putem face altceva

Daniel Bran (APMGR): Orice creştere a utilizării medicamentelor generice aduce economii bugetare, cu care putem face altceva

Câteva mii de medicamente, mai ales generice, au fost retrase de pe piaţa din România în ultimii ani, iar numărul de medicamente nou-lansate este în fiecare an de câteva ori mai mic decât în alte state europene, arată studiile realizate în acest domeniu. Acest lucru afectează accesul pacienţilor români la medicamente. Specialiştii au dezbătut, în cadrul emsiunii 360MEDICAL, difuzată duminică la B1 TV, cauzele dispariţiei medicamentele de pe piaţa românească şi soluţiile pentru a stimula accesul la medicamente generice, mai ieftine. "Orice creştere, cu 1-2%, a utilizării medicamentelor generice ar aduce economii bugetare, cu care putem face altceva. Putem aduce mai multe medicamente", a spus Daniel Bran, vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), în cadrul emisiunii.

Potrivit specialiştilor, medicamentele generice sunt la fel de eficace şi la fel de sigure ca medicamentele originale. Principala diferenţă este costul cu cercetarea-dezvoltarea pentru aceste medicamente.

"Dacă pentru un medicament inovativ sunt necesare sute de milioane de euro, pentru medicament generic este suficientă o sumă de până la 30 de milioane de euro", a declarat Daniel Bran.

În România, accesul pacienţilor la medicamente este afectat de un cumul de factori.

"Avem un buget mic alocat sănătăţii, pe de altă parte avem o utilizare suboptimală a medicamentelor generice", a afirmat Daniel Bran.

Astfel, bugetul alocat anual Sănătăţii este de sub 6% din produsul intern brut (PIB), faţă de o medie de peste 8% din PIB în UE.

Alţi factori care afectează accesul la medicamente sunt politica de preţ scăzut practicată în România pentru medicamente şi nivelul taxei clawback.

"Politica de preţ minim este clar că nu ne ajută, în condiţiile în care toate cheltuielile cresc, avem energie cu un cost mai mare. Avem costuri logistice: 80% din substanţa activă a medicamentelor este produsă în India şi China. Costul unui container a crescut de 3 ori", a menţionat reprezentantul APMGR.

În cazul taxei clawback, aceasta este considerată în continuare o povară pentru companiile din sectorul farmaceutic.

Taxa clawback a fost plafonată în 2020 la trei niveluri maxime: 15% pentru medicamente produse în România, 20% pentru cele generice şi 25% pentru medicamentele inovative.

"Medicamentele generice şi medicamentele accesibile, care au preţuri până la 50-100 de lei, reprezintă 70% din medicamentele pe care le utilizăm", a explicat Daniel Bran.

În ultimii ani, de pe piaţa românească au fost retrase câteva mii de medicamente, în principal generice, arată ultimele studii realizate în acest domeniu.

"La un moment dat, toate aceste costuri depăşesc preţul cu care putem pune pe piaţă acel medicament. Acesta este motivul pentru care 2.500 de medicamente au dispărut din piaţă", a completat reprezentantul APMGR.

Din această cauză, şi numărul de medicamente nou-lansate pe piaţă este mult mai redus în România decât în alte state europene.

"În perioada 2017-2019 au fost lansate în România aproximativ 350 de medicamente generice. (...) În Cehia au fost lansate în aceeaşi perioadă 700 de medicamente generice, în Polonia de 4 ori mai multe, iar în Germania de 6 ori mai multe", a spus Daniel Bran.

O altă problemă este dezechilibrul între bugetul alocat pentru medicamentele generice şi cel pentru medicamente inovative. Astfel, deşi ca volum medicamentele generice au o pondere de peste 60% din medicamentele eliberate în România, valoarea lor este de sub 30% din valoarea totală a medicamentelor eliberate.

"Este o discrepanţă clară. Orice creştere, cu 1-2%, a utilizării medicamentelor generice ar aduce economii bugetare, cu care putem face altceva. Putem aduce mai multe medicamente", a mai spus reprezentantul APMGR.

Specialiştii subliniază că stimularea prescrierii şi utilizării medicamentelor generice aduce beneficii importante sistemelor de sănătate.

"State cu sisteme puternice de sănătate identifică soluţii care să grăbească intrarea pe piaţă şi utilizarea medicamentelor generice tocmai pentru a eficientiza cheltuielile din sistem şi a face loc noilor inovaţii, pentru ca acestea să intre mai repede", a afirmat dr. Nicolae Fotin, medic epidemiolog, în cadrul aceleiaşi emisiuni.

Puteţi urmări înregistrarea integrală a emisiunii pe canalul de Youtube al 360medical.ro:

viewscnt