Steatoza hepatică sau boala cronică a ficatului este definită ca acumularea în exces de grăsime la nivelul ţesutului hepatic şi este definită ca o deteriorare progresivă a funcţiilor hepatice pe o perioadă mai lungă de şase luni. Funcţiile vitale ale ficatului includ sinteza factorilor de coagulare, a proteinelor, detoxifierea produselor nocive ale metabolismului şi excreţia bilei. Boala cronică hepatică este un proces continuu de inflamare, distrugere şi regenerare la nivelul parenchimului hepatic şi în timp duce la fibroză hepatică şi la ciroză hepatică.
Cauzele posibile ale steatozei hepatice sunt numeroase şi includ diverse toxice hepatice, abuzul de alcool pe o perioadă prelungită, infecţiile virale, bolile autoimune, tulburările metabolice şi genetice.
Etapa finală a steatozei este ciroza hepatică, care are ca rezultat perturbarea arhitecturii ficatului, formarea de noduli răspândiţi în întregul parenchim hepatic, reorganizarea vasculară, neoangiogeneza şi depunerea de matrice extracelulare.
În cazul în care steatoza hepatică este însoţită şi de alterarea probelor hepatice (valori crescute ale transaminazelor), atunci boala este definită ca steatohepatită, care asociază la încărcarea cu grăsime şi inflamaţia acută a parenchimului hepatic.
Semnele şi simptomele steatozei hepatice pot fi nespecifice, precum oboseala accentuată, anorexia, pierderea în greutate, sau sunt generate de complicaţiile bolii – varice esofagiene, ascită, icter, encefalopatie hepatică, carcinom hepatocelular etc.
Steatoza hepatică sau boala ficatului gras este o afecţiune clinică extrem de frecventă şi necesită monitorizare pe termen lung şi îngrijiri specializate, motiv pentru care s-a dezvoltat foarte mult hepatologia, un domeniu al gastroenterologiei. Pentru o bună gestionare a bolii, accentul se pune pe cauzele cele mai frecvente pentru controlul factorilor de risc, pe manifestările clinice şi pe monitorizarea pe termen lung a evoluţiei bolii.
Etiologii frecvente în boala cronică hepatică
Pentru boala cronică hepatică, factorii etiologici cel mai frecvent implicaţi sunt boala ficatului gras non-alcoolic (NAFLD), ficatul gras alcoolic, hepatitele virale cronice şi cele autoimune.
Boala ficatului gras non-alcoolic
Boala ficatului gras non-alcoolic – este o afecţiune a cărei abordare a fost aprofundată şi standardizată recent. Această afecţiune are o incidenţă în creştere, apare preponderent la pacienţii tineri, corelată sau nu cu un sindrom metabolic (obezitate, hiperlipidemie şi diabet zaharat), şi se caracterizează printr-o evoluţie nefavorabilă, adesea degenerând în ciroză hepatică sau hepatocarcinom. Steatohepatita non-alcoolică poate avea şi cauză medicamentoasă, caz în care evoluţia este fulminantă. De obicei, în stadiile incipiente ale bolii, pacienţii cu steatoză hepatică sunt asimptomatici. în anumite cazuri, însă, pot apărea simptome nespecifice precum disconfortul în hipocondrul drept (partea dreaptă superioară a abdomenului), oboseala, scăderea poftei de mâncare.
În stadiile avansate, atunci când se ajunge la ciroză hepatică, simptomele sunt severe: pierdere în greutate, icter, ascită, edeme ale membrelor inferioare, oboseală extremă, slăbiciune sau confuzie mentală.
Ficatul gras alcoolic
Ficatul gras alcoolic apare în urma unui consum excesiv de alcool (definit ca mai mult de 20 g alcool pur pe zi în cazul femeilor şi peste 30 g alcool pur pe zi în cazul bărbaţilor) şi se defineşte prin acumularea de trigliceride în ficat. Simptomatologia steatozei alcoolice este nespecifică, iar majoritatea pacienţilor nu au acuze, însă pot fi evidente efectele extrahepatice ale consumului de alcool: pierderea masei musculare, hepatomegalia, pancreatita, cardiomiopatia etc.
Hepatitele virale cronice
Cele mai frecvente cauze ale hepatitelor virale cronice sunt infecţiile cu virusurile hepatitice de tip B şi C. Simptomatologia hepatitelor virale cronice este frecvent nespecifică şi poate mima simptome asemănătoare celor gripale: greaţă, lipsa poftei de mâncare, stare generală alterată, dureri abdominale difuze. Hepatitele cronice sunt descoperite întâmplător în multe cazuri, însă boala poate evolua rapid către ciroză hepatică şi cancer hepatic în absenţa tratamentului antiviral corespunzător.
Hepatita autoimună
În cazul afecţiunilor autoimune, distrugerea parenchimului hepatic este cauzată de autoanticorpi. Printre astfel de boli se numără: ciroza biliară primitivă, colangita sclerozantă şi hepatita autoimună.
Investigaţii necesare în afecţiunile hepatice
Diagnosticul afecţiunilor hepatice necesită o abordare multidisciplinară, fiind necesare o serie de investigaţii specifice în vederea stabilirii diagnosticului de certitudine. Astfel, efectuarea de analize medicale pentru evaluarea funcţiei hepatice constituie o etapă de diagnostic foarte importantă. Testarea fibromax ajută, de asemenea, la stabilirea gradului de afectare hepatică, acest test combinând rezultatele testelor de laborator cu unele caracteristici ale pacientului, precum vârsta, sexul, greutatea şi înălţimea. Rezultatele acestor investigaţii sunt corelate cu cele ale unor investigaţii clinice specifice, precum ecografia abdominală şi investigaţia Fibroscan cu elastografie tranzitorie. Elastografia hepatică este o metodă neinvazivă care ajută la evaluarea afectării parenchimului hepatic şi a gradului de fibroză.
În bolile cronice hepatice, din cauza inflamaţiei parenchimului hepatic şi a distrugerii hepatocitelor, se eliberează în circulaţie transaminaze, ale căror valori serice sunt de obicei crescute de două până la trei ori faţă de limita normală, iar nivelul bilirubinei creşte în special în momentul apariţiei icterului. Dat fiind că producerea factorilor de coagulare este şi ea afectată, se decelează creşterea timpilor de coagulare.
Din cauza insuficienţei hepatocelulare din ciroză, nivelul de albumină serică scade şi amoniacul creşte, provocând ascită şi encefalopatie hepatică.
Dacă este nevoie, se pot efectua investigaţii imagistice avansate neinvazive, precum tomografia computerizată sau RMN şi, dacă situaţia o impune, poate fi nevoie şi de proceduri minim invazive precum ecoendoscopia sau puncţia biopsie hepatică.
Tratamentul bolilor hepatice
Abordarea terapeutică în cazul afecţiunilor hepatice depinde de mai mulţi factori, precum etiologia afecţiunii şi gradul de afectare parenchimatoasă. Astfel, tratamentul poate varia de la modificarea stilului de viaţă şi a comportamentului alimentar, administrare de medicamente, până la tratament chirurgical şi transplant hepatic în cazurile atent selecţionate şi pentru care nu mai există altă soluţie terapeutică.
Tratamentul optim pentru bolile hepatice este întotdeauna pluridisciplinar. Pacienţii cu suferinţă hepatică necesită în primul rând o monitorizare riguroasă a evoluţiei bolii la medicul gastroenterolog specializat în hepatologie.
Măsurile terapeutice iniţiale pentru o afecţiune hepatică incipientă constau în modificarea regimului alimentar sub îndrumarea unui medic nutriţionist cu experienţă în bolile hepatice. Tratamentul medicamentos corespunzător trebuie iniţiat şi monitorizat de medicul gastroenterolog specializat în hepatologie. Atunci când este necesară intervenţia chirurgicală, tratamentul trebuie realizat de medici specializaţi în chirurgia hepatică, cu experienţă în astfel de intervenţii, în centre de excelenţă care beneficiază de sprijinul unei secţii de terapie intensivă pregătită pentru orice situaţie.
Pentru afecţiunile oncologice hepatice este imperios necesară şi implicarea specialiştilor în oncologie medicală şi intervenţională şi, bineînţeles, a specialiştilor anatomopatologi.
Centrul Integrat de Excelenţă în Boli Hepatice SANADOR
La SANADOR, pacienţii beneficiază de o abordare pluridisciplinară, integrată, având acces la toate serviciile medicale necesare depistării, diagnosticării, tratării şi monitorizării la distanţă a oricărei afecţiuni hepatice. De la analize de laborator până la investigaţii imagistice avansate, de la tratamente medicale la tratamente prin endoscopie intervenţională şi radiologie intervenţională, până la chirurgie hepatică şi transplant hepatic, SANADOR asigură pacienţilor servicii complexe şi complete pentru afecţiunile hepatice, indiferent de complexitatea cazului.
La SANADOR funcţionează Centrul Integrat de Excelenţă în Boli Hepatice, unic în sistemul medical privat din România, care asigură o abordare multidisciplinară complexă pentru afecţiunile ficatului. Echipele medicale din cadrul Centrului Integrat de Excelenţă în Boli Hepatice SANADOR sunt formate din specialişti de elită cu competenţe avansate în patologia ficatului şi cu o vastă experienţă, care abordează individual şi personalizat fiecare caz în parte.
La Spitalul Clinic SANADOR, în 2020, a fost realizat primul transplant hepatic de la donator viu înrudit, din sistemul medical privat din România. Acesta a fost urmat de alte două transplanturi, unul dintre ele marcând chiar o premieră naţională în domeniul transplantului, recoltarea grefei hepatice de la donatorul viu fiind realizată minim invaziv cu ajutorul laparoscopiei.
