O echipă internaţională condusă de universităţi din Bristol, Marea Britanie, şi Auckland, Noua Zeelandă, a realizat o descoperire importantă privind asocierea dintre hipertensiune arterială şi diabet zaharat.
Noua descoperire arată că o mică celulă proteică, peptida 1 asemănătoare glucagonului (GLP-1), face legătura între controlul organismului asupra cantităţii de zahăr din sânge şi tensiunea arterială.
„Ştim de multă vreme că hipertensiunea arterială şi diabetul sunt indisolubil legate şi acum am descoperit şi motivul, ceea ce va duce la noi strategii de tratament“, a declarat profesorul Julian Paton, autor principal al cercetării şi director al Centrului de Cercetare a Inimii de la Universitatea din Auckland.
GLP-1 este eliberat după fiecare masă prin peretele intestinului cu scopul de a stimula insulina din pancreas să controleze nivelul zahărului din sânge. Acest lucru era binecunoscut oamenilor de ştiinţă, dar acum ei au descoperit că GLP-1 stimulează şi un mic organ senzorial numit, corpusculul carotidian, sau glomusul carotidian, situat în zona gâtului.
Echipa universităţii din Bristol a folosit secvenţierea ARN-ului, o tehnică genomică echidistantă cu randament ridicat, pentru a citi toate mesajele genelor exprimate în corpusculul carotidian la şobolanii cu şi fără hipertensiune arterială. Astfel, oamenii de ştiinţă au constatat că receptorul care detectează GLP-1 este situat în corpusculul carotidian, mai puţin la şobolanii hipertensivi.
„Această localizarea a necesitat o profilare genetică şi mai mulţi paşi de validare. Nu ne-am aşteptat niciodată ca GLP-1 să apară pe radar, aşa că acest lucru este foarte interesant şi deschide multe oportunităţi noi“, a explicat David Murphy, profesor de medicină experimentală la Bristol Medical School, autorul senior al studiului.
„Corpusculul carotidian este punctul convergent în care GLP-1 acţionează pentru a controla simultan glicemia şi tensiunea arterială, proces coordonat de sistemul nervos care este instruit de corpusculul carotidian“, a menţionat profesorul Paton.
Persoanele cu hipertensiune arterială sau/şi diabet zaharat au un risc ridicat de boli cardiovasculare care pun viaţa în pericol. Chiar şi atunci când se tratează, un număr mare de pacienţi vor avea un risc ridicat. Acest lucru se datorează faptului că cele mai multe medicamente tratează doar simptomele nu şi cauzele apariţiei hipertensiunii arteriale şi a nivelului ridicat de zahăr din sânge.
„Tensiunea arterială este extrem de dificil de controlat la pacienţii cu glicemie ridicată, astfel încât aceste constatări sunt foarte importante, deoarece administrând GLP-1 am putea reduce simultan şi zahărul şi presiunea arterială, ştiut fiind că aceşti doi factori sunt contribuitori majori la riscul cardiovascular“, spune profesorul Rod Jackson, epidemiolog de la universitatea din Auckland.
„Incidenţa pentru diabet şi hipertensiune arterială este în creştere în întreaga lume şi există o nevoie urgentă de a aborda aceste afecţiuni. Medicamentele care vizează receptorul GLP-1 sunt deja aprobate pentru utilizare la om şi utilizate pe scară largă în tratarea diabetului. Pe lângă faptul că ajută la scăderea glicemiei, aceste medicamente reduc şi tensiunea arterială, totuşi, mecanismul acestui efect nu a fost bine înţeles. Cercetarea a arătat că medicamentele acţionează asupra corpusculului carotidian prin efectul lor antihipertensiv. Pornind de la această cercetare, planificăm deja studii translaţionale la om pentru a pune în practică această descoperire, astfel încât pacienţii cei mai expuşi riscului să poată primi cel mai bun tratament disponibil“, spune Audrys Pauža, doctorand, finanţat de British Heart Foundation, în laboratorul profesorului David Murphy de la Bristol Medical School şi autor principal al studiului.
Cercetarea a mai scos la iveală şi alte obiective noi pentru studiile funcţionale în curs de desfăşurare, iar echipa anticipează că acestea vor duce la proiecte viitoare cu rezultate pentru pacienţii hipertensivi şi diabetici.
Cercetarea, publicată marţi online, înainte de imprimare, în Circulation Research, a implicat contribuţii din partea unor oameni de ştiinţă din Brazilia, Germania, Lituania şi Serbia, precum şi din Marea Britanie şi Noua Zeelandă.
