Oamenii de ştiinţă au identificat două tipuri distincte de obezitate, cu diferenţe fiziologice şi moleculare care pot avea consecinţe asupra sănătăţii pe tot parcursul vieţii.
O echipă condusă de oameni de ştiinţă de la Institutului Van Andel, din Statele Unite, a identificat două tipuri distincte de obezitate cu diferenţe fiziologice şi moleculare care pot avea consecinţe pe tot parcursul vieţii asupra sănătăţii şi răspunsului la tratament al bolii.
Descoperirile, publicate luni în revista Nature Metabolism, oferă o înţelegere mai nuanţată a obezităţii decât definiţiile actuale şi ar putea furniza date mai precise pentru diagnosticul şi tratamentul obezităţii şi al tulburărilor metabolice asociate.
Studiul oferă noi detalii şi despre rolul epigeneticii asupra sănătăţii, şi oferă informaţii despre legătura dintre insulină şi obezitate.
„Aproape 2 miliarde de oameni din întreaga lume sunt consideraţi supraponderali şi există mai mult de 600 de milioane de oameni cu obezitate, totuşi nu avem un cadru pentru a clasifica indivizii în funcţie de etiologiile precise ale bolii”, a declarat J. Andrew Pospisilik, preşedinte al departamentul de epigenetică de la institutului Van Andel şi autorul corespondent al studiului.
„Folosind o abordare bazată exclusiv pe date ştiinţifice, vedem pentru prima dată că există cel puţin două subtipuri metabolice diferite de obezitate, fiecare cu propriile caracteristici fiziologice şi moleculare care pot influenţa sănătatea. Transpunerea acestor constatări într-un test cu utilitate clinică i-ar putea ajuta pe medici să ofere îngrijiri mai precise pacienţilor", a mai precizat cercetătorul.
În prezent, obezitatea este diagnosticată după indicele de masă corporală (IMC), care este corelat cu grăsimea corporală, şi este generat prin compararea greutăţii în raport cu înălţimea.
Este o măsură imperfectă, spun specialiştii, deoarece nu ţine cont şi de alte diferenţe biologice, ceea ce poate denatura starea de sănătate a unui individ.
Folosind studii de laborator pe modele de şoarece şi o analiză inteligentă a datelor provenind de la TwinsUK, o resursă de cercetare de pionierat şi un grup de studiu dezvoltat în Regatul Unit, echipa a descoperit patru subtipuri metabolice care influenţează tipul corpului unui individ: două care predispun un individ să fie mai slab şi două care predispun la obezitate.
Unul dintre subtipurile de obezitate descoperite este caracterizat printr-o masă mai mare de grăsime, iar celălalt a fost caracterizat atât printr-o masă mai mare de grăsime, cât şi printr-o masă musculară mai scăzută.
În mod oarecum surprinzător, echipa a descoperit că al doilea tip de obezitate a fost asociat şi cu o inflamaţie crescută, ceea ce poate creşte riscul pentru anumite tipuri de cancer şi alte boli.
Ambele subtipuri au fost observate în mai multe grupuri de studiu, inclusiv la copii.
Aceste perspective reprezintă un pas important către înţelegerea modului în care aceste tipuri diferite de obezitate influenţează riscul de boală şi răspunsul la tratamente, spun autorii.
După ce subtipurile au fost identificate în datele umane, echipa a verificat rezultatele pe modele de şoareci.
Abordarea le-a permis oamenilor de ştiinţă să compare şoareci identici, din punct de vedere genetic, crescuţi în acelaşi mediu şi hrăniţi cu aceleaşi cantităţi de hrană.
Studiul a arătat că subtipul inflamator pare să rezulte din modificări epigenetice declanşate absolut întâmplător.
Echipa a mai descoperit că şoarecii fraţi, identici genetic, fie au crescut la o dimensiune mai mare, fie au rămas mai mici, fără ca, la unii dintre ei, să existe o predispoziţie.
Un tipar similar a fost observat în datele a peste 150 de perechi de gemeni umani, fiecare dintre ei fiind practic la fel din punct de vedere genetic.
„Descoperirile noastre din laborator aproape că au copiat datele descoperite la gemenii umani. Am văzut din nou două subtipuri distincte de obezitate, dintre care unul pare a fi „declanşabil” epigenetic şi este marcat de o masă musculară mai scăzută şi mai multă grăsime, semnale inflamatorii crescute, niveluri ridicate de insulină şi o semnătură epigenetică puternică”, a precizat Pospisilik.
Conform calculelor şi trăsăturilor evidenţiate, doar 30%-50% din rezultate pot fi legate de influenţe genetice sau de mediu, ceea ce înseamnă că jumătate din ceea ce suntem este guvernat de altceva, spun specialiştii.
Acest fenomen se numeşte variaţie fenotipică inexplicabilă (UPV) şi reprezintă o provocare, oferind un potenţial neexploatat oamenilor de ştiinţă.
Studiul indică faptul că rădăcinile UPV se află probabil în epigenetică, procesele care guvernează când şi în ce măsură sunt utilizate instrucţiunile din ADN.
Mecanismele epigenetice sunt motivul pentru care indivizi cu aceleaşi instrucţiuni genetice, cum ar fi gemenii, pot avea trăsături diferite, precum culoarea ochilor şi a părului. Epigenetica oferă, de asemenea, ţinte tentante pentru tratamentele de precizie.
„Această variaţie inexplicabilă este dificil de studiat, dar răsplata unei cunoaşteri aprofundate este imensă”, a spus Pospisilik.
„Epigenetica poate acţiona asemănător unui comutator care „porneşte” sau „opreşte” genele, ceea ce poate promova sănătatea sau, atunci când lucrurile merg prost, boala. Contabilizarea UPV nu există momentan în medicina de precizie, dar se pare că ar putea reprezenta jumătate din cest puzzle. Descoperirile de astăzi subliniază puterea recunoaşterii acestor diferenţe subtile dintre oameni pentru a ghida modalităţi mai precise de tratare a bolilor”, a mai precizat cercetătorul.
Echipa speră că aceste descoperiri vor furniza date importante pentru dezvoltarea viitoarelor strategii în medicina de precizie şi vor duce la metode care să poată fi utilizate în cabinetele medicilor, pentru a înţelege mai bine sănătatea individuală a pacienţilor şi pentru a dezvolta o îngrijire medicală corespunzătoare.
