Noi cercetări din Statele Unite au descoperit gadolinium, un metal din pământuri rare, în celulele renale ale pacienţilor după efectuarea unui RMN cu substanţă de contrast care conţine acest agent. În 2017, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a emis noi recomandări de restricţionare, în Uniunea Europeană, a utilizării substanţelor de contrast care conţin gadolinium, în urma reevaluării informaţiilor privind acumularea acestei substanţe în ţesutul cerebral.
În Statele Unite, medicii prescriu în mod obişnuit o perfuzie cu substanţă de contrast care conţine gadolinium, pentru a îmbunătăţi scanările RMN, dar există dovezi că nanoparticulele din acest metal toxic din pământuri rare se infiltrează în celulele renale, declanşând uneori efecte secundare grave, au descoperit cercetătorii de la universitatea New Mexico (UNM).
În cele mai grave cazuri, gadolinium, un element care nu are nicio funcţie biologică, poate declanşa fibroza sistemică nefrogenă, o boală dureroasă care afectează pielea şi organele şi care este adesea fatală.
Un nou studiu publicat luna aceasta, în Scientific Reports, de o echipă condusă de dr. Brent Wagner, profesor asociat în cadrul departamentului de medicină internă al UNM, descrie detectarea unor depozite minuscule de gadolinium în rinichii persoanelor care au primit agenţi de contrast care conţin această substanţă, înainte de un RMN.
„Aceste nanoparticule formează de fapt nanomateriale în interiorul acestor celule”, a spus dr. Wagner.
Agenţii de contrast pe bază de gadolinium au fost introduşi pentru prima dată în anii 1990, pe măsură ce studiile RMN deveneau mai de rutină, a explicat el.
Gadoliniumul se aliniază cu câmpul magnetic puternic al unui scaner RMN, ceea ce face ca imaginile să fie mai clare, dar, din cauza toxicităţii sale, metalul trebuie să fie strâns legat de molecule de chelare, astfel încât să poată fi filtrat prin rinichi şi eliminat.
Dar cercetătorii au descoperit acum că unii atomi de gadolinium se pot infiltra din agenţii de contrast în rinichi şi în alte ţesuturi, a spus Wagner. Efectul a fost constatat atât la specimenele de rozătoare, cât şi la cele umane, a precizat el.
„Am primit cinci ţesuturi de la pacienţi cu antecedente de expunere la contrast RMN şi alte cinci de la pacienţi de control care nu au fost expuşi la contrast şi am fost uimit, deoarece toate cele cinci expuse la agentul de contrast conţineau gadolinium în ele”, a declarat medicul.
Potrivit acestuia, agenţii de contrast care conţin gadolinium (GBCA) sunt folosiţi în aproximativ 50% din scanările RMN din Statele Unite efectuate anual.
O întrebare majoră este de ce unii oameni dezvoltă boala, dar majoritatea celor care sunt expuşi nu prezintă niciodată simptome negative.
„Pacienţii au făcut boala în toată regula după o singură doză”, a spus medicul. „Unii s-au îmbolnăvit însă la opt ani după expunere”.
Există chiar rapoarte despre persoane care au primit transplanturi de inimă sau de rinichi care au dezvoltat simptome.
Şansele de a dezvolta boala par să crească odată cu o expunere mai mare la agentul de contrast şi pe măsură ce depozitele de gadolinium se acumulează în ţesuturi, a spus dr. Wagner. „Există persoane care primesc cinci doze, iar apoi începem să detectăm gadoliniuml în interiorul creierului chiar şi după un RMN fără substanţă de contrast”.
Nu este clar cum se desprinde o parte din gadolinium de moleculele de chelare, a spus medicul.
„Marea întrebare este cum eliberează acest agent de contrast gadoliniuml şi cum controlează depunerea sa în celulă”, a spus dr. Wagner, care este, de asemenea, director al Institutului de rinichi din New Mexico şi şeful secţiei renale din sistemul de sănătate al veteranilor.
Wagner şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la utilizarea pe scară largă a agenţilor de contrast pe bază de gadolinium, sugerând că mulţi medici ar putea să nu fie conştienţi de riscuri.
„Destul de des, contrastul este administrat acolo unde nu este necesar - sau poate că nici măcar nu e nevoie de un RMN”, a atenţionat medicul.
O preocupare suplimentară este faptul că gadoliniumul pare să ajungă în mediul înconjurător. Deoarece agentul de contrast RMN este expulzat prin urină, acesta se eliberează în sistemele de canalizare, dar staţiile de tratare a apelor uzate nu sunt echipate pentru a-l elimina, a spus el.
Nivelurile de gadolinium au crescut de douăzeci de ori în Golful San Francisco, iar în Germania gadoliniuml poate fi detectat în băuturile răcoritoare făcute din apă de la robinet. Acelaşi fenomen este evident în New Mexico, a spus el.
„Am mers cu toţii la diferite surse de apă de suprafaţă, am luat mostre şi le-am măsurat la UNM”, a spus Wagner. „Rio Grande de la Alameda avea niveluri masive”.
Gadoliniuml pare să declanşeze eliberarea de celule albe din sânge numite fibrocite.
„Când acestea ajung în piele, încep să participe la vindecarea rănilor”, a spus el. Dar în cazurile de fibroză sistemică, „este ca şi cum ar avea loc o vindecare anormală a rănilor”.
Doctor Wagner crede că ar putea exista o modalitate de a valorifica acest proces pentru a ajuta pacienţii cu diabet care fac dializă.
„Aceştia tind să aibă o vindecare foarte slabă a rănilor”, spune el. „Îmi place să văd potenţialele aspecte pozitive, pe lângă faptul că trebuie să aflăm care este mecanismul bolii”.
În 2017, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a actualizat recomandările în UE privitoare la substanţele de contrast care conţin această substanţă, în urma reevaluării informaţiilor privind acumularea de gadolinium în ţesutul cerebral după utilizarea agenţilor de contrast care conţin această substanţă.
Recentul studiu a reunit colaboratori de la departamentul de Ştiinţe ale Pământului şi Ştiinţe Planetare al UNM, Departamentul de Matematică şi Statistică al UNM, Iniţiativa Chan Zuckerberg, Sistemul de Sănătate al Veteranilor din New Mexico şi Centrul pentru Nanotehnologii Integrate de la Laboratorul Naţional Los Alamos şi Laboratoarele Naţionale Sandia.
