Diagnosticarea precoce a bolii Parkinson printr-un examen oftalmologic

Diagnosticarea precoce a bolii Parkinson printr-un examen oftalmologic

Boala Parkinson poate fi diagnosticată mai devreme printr-un examen oftalmologic şi cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI). Cercetătorii de la Universitatea din Florida au construit un sistem de suport vectorial (SVM) menit să detecteze semnele bolii Parkinson bazându-se pe imaginile fundului de ochi capturate cu ajutorul telefoanelor inteligente.

Examenul oftalmologic ar putea duce la diagnosticarea precoce a bolii Parkinson, cred oamenii de ştiinţă americani care au reuşit să identifice boala Parkinson pe baza vascularizaţiei retinei, caracteristicile cheie fiind vasele de sânge mai mici ale retinei pacienţilor afectaţi.

Un simplu examen oftalmologic combinat cu o tehnologie de învăţare automată a inteligenţei artificiale (AI) ar putea fi viitorul în detectarea timpurie a bolii Parkinson, potrivit cercetărilor prezentate la reuniunea anuală a Societăţii Radiologice din America de Nord (RSNA).

Boala Parkinson afectează 7 milioane de oameni din întreaga lume, diagnosticul fiind bazat de obicei pe simptome precum tremurături, rigiditate musculară şi afectarea echilibrului - o abordare care are limitări semnificative.

„Problema cu această metodă este că, de obicei, pacienţii dezvoltă simptome numai după o progresie prelungită, cu leziuni semnificative ale neuronilor creierului. Aceasta înseamnă că diagnosticăm pacienţii cu întârziere în procesul bolii”, a declarat Maximillian Diaz, autorul principal al studiului, doctor în inginerie biomedicală la Universitatea Florida din Gainesville, Florida.

Progresia bolii se caracterizează prin degradarea celulelor nervoase care subţiază pereţii retinei. Boala afectează, de asemenea, vasele de sânge ale retinei. Rezultatele cercetătorilor au indicat faptul că reţelele de învăţare automată pot identifica boala Parkinson pe baza vascularizaţiei retinei, având în vedere că schimbările în fiziologia creierului pot fi observate în ochi.

Diaz susţine că imaginile pot fi chiar capturate chiar şi de un smartphone cu un obiectiv special.

„Este doar o imagine simplă a ochiului, o puteţi face în mai puţin de un minut, iar costul echipamentului este mult mai mic decât un aparat CT sau RMN. Dacă introduce acest lucru într-un screening anual, atunci speranţa este că putem prinde mai multe cazuri mai devreme ne poate ajuta să înţelegem mai bine boala şi să găsim un remediu sau o modalitate de a încetini progresia ei”, a spus Diaz.

,,Această abordare poate avea, de asemenea, aplicaţii în identificarea altor boli care afectează structura creierului, cum ar fi boala Alzheimer şi scleroza multiplă”, a subliniat Diaz.

Boala Parkinson afectează persoane de toate vârstele, una din 100 de persoane cu vârsta peste 60 de ani ajungând să fie diagnosticată. În România peste 8.000 de persoane în fiecare an sunt depistate cu această boală, potrivit datelor INSP.

viewscnt