Cancerul pulmonar este o afecţiune oncologică redutabilă, fiind principala cauză de deces prin cancer, inclusiv în România. Afecţiunea are o incidenţă mai mare la bărbaţi decât la femei, probabil corelată şi cu prevalenţa fumatului mai ridicată la bărbaţi. Fumatul este principalul factor de risc pentru cancerul pulmonar, dar expunerea profesională şi poluarea atmosferică sunt factori de risc importanţi pentru apariţia cancerului bronhopulmonar.
Într-o primă etapă, diagnosticul cancerului pulmonar este imagistic, tomografia computerizată fiind metoda preferată datorită informaţiilor detaliate pe care le furnizează. CT, RMN şi PET-CT sunt utilizate pentru stadializarea cancerului bronhopulmonar, deoarece pot evalua existenţa unor eventuale diseminări ganglionare sau la distanţă (metastaze).
Diagnosticul de certitudine al cancerului pulmonar este întotdeauna histopatologic, în acest sens fiind necesară recoltarea de material pentru biopsie de la nivelul leziunii evidenţiate imagistic.
Biopsia
Biopsia reprezintă recoltarea unei mici porţiuni de ţesut pentru examinarea ulterioară microscopică şi, dacă este cazul, imunohistochimică. Diagnosticul anatomopatologic este foarte important pentru a determina tipul tumoral, deoarece cancerul pulmonar cu celule mici (SCLC) se tratează diferit de cel cu celule non-mici (NSCLC), acesta din urmă având un prognostic mult mai bun (26% faţă de 7% supravieţuire la 5 ani).
Pentru determinarea subtipului de cancer pulmonar, poate fi necesară obţinerea unei probe mai mari de ţesut pulmonar, deoarece din proba respectivă se realizează teste moleculare suplimentare.
Biopsia şi examenul histopatologic sunt necesare şi pentru a deosebi un cancer pulmonar primar de boala oncologică apărută în altă parte în organism şi diseminată secundar în plămân, deoarece tratamentul este diferit în aceste cazuri.
Bronhoscopia
Bronhoscopia este una dintre metodele recomandate pentru obţinerea materialului bioptic atunci când există suspiciunea de cancer pulmonar, dar investigaţia este utilă şi pentru inspecţia vizuală a căilor respiratorii.
Examenul bronhoscopic se realizează cu ajutorul unui tub subţire şi flexibil, dotat cu o cameră video miniaturizată şi cu o sursă de lumină, care se introduce pe gură sau pe nas, prin faringe şi trahee, până la nivelul bronşiilor. Cu ajutorul unor instrumente miniaturizate, medicul poate obţine probe de ţesut de la nivelul unor leziuni suspecte sau poate aspira fluid. Procedura se realizează adesea cu o uşoară sedare şi anestezie locală, pentru confortul pacientului.
În unele centre, bronhoscopia poate fi combinată cu o ecografie endobronşică, prin care medicul poate evalua nu doar căile respiratorii, ci şi ţesuturile subiacente, de o mare importanţă fiind ganglionii limfatici.
Aspiraţia cu ac fin
În vederea recoltării de material pentru biopsie, medicul poate recomanda aspiraţia cu ac fin. Aceasta se realizează cu seringi dotate cu ace foarte subţiri, prin care se aspiră celule şi fragmente tisulare foarte fine. Aspiraţia cu ac fin poate fi utilizată pentru a diagnostica răspândirea cancerului la ganglionii limfatici mediastinali.
O procedură specială este aspiraţia cu ac fin realizată transtraheal sau transbronşic, când acul de biopsie este introdus în timpul bronhoscopiei sau al ecografiei bronhoscopice, prin peretele traheal sau peretele bronşic. Aspiraţia cu ac fin se poate realiza şi prin esofag, în cazul ecografiei transesofagiene.
Toracocenteza
Toracocenteza este o altă procedură utilizată în scop diagnostic atunci când pacientul prezintă pleurezie, adică efuziune lichidiană între plămân şi pleură. Patologia malignă este doar una dintre cauzele care pot cauza pleurezie, mai frecvent fiind vorba de insuficienţă cardiacă sau de infecţii.
Pentru toracocenteză, se introduce un ac în spaţiul intercostal prin care se aspiră apoi lichidul pleural. Acesta va fi testat histopatologic pentru prezenţa de celule maligne. În cazul în care pleurezia este de cauză malignă, toracocenteza poate deveni şi o procedură terapeutică, prin evacuarea repetată a lichidului colectat, care comprimă plămânii şi face respiraţia dificilă.
Mediastinoscopia
Mediastinoscopia este o tehnică minim invazivă de chirurgie toracică, indicată pentru explorarea mediastinului, adică a spaţiului din cutia toracică dintre cei doi plămâni, în care se află inima, vasele mari, esofagul şi alte structuri importante.
Mediastinoscopia se realizează cu ajutorul unui tub flexibil dotat cu cameră video şi cu sursă de lumină, care ajunge la nivelul mediastinului prin intermediul unei incizii fine, realizate deasupra claviculei. Procedura permite abordul facil al mediastinului şi biopsierea sau efectuarea altor manevre chirurgicale minim invazive la acest nivel. Este foarte utilă pentru biopsierea ganglionilor limfatici mediastinali.
Toracoscopia
Toracoscopia este o procedură de chirurgie toracică realizată sub anestezie generală, în care este examinat conţinutul cutiei toracice prin introducerea unei camere video miniaturizate printr-o secţiune la nivelul peretelui toracic.
Procedura este indicată pentru a evalua dacă există diseminări ale cancerului pulmonar în spaţiul mediastinal, la peretele toracic sau la pleură. Toracoscopia poate evalua şi ganglionii limfatici, dar şi lichidul pleural şi poate recolta probe pentru biopsie de la nivelul plămânului. Este indicată în scop diagnostic mai ales atunci când celelalte metode de obţinere a biopsiei nu au reuşit să obţină suficient material pentru diagnosticul de certitudine al cancerului pulmonar.
Biomarkerii tumorali
Diagnosticul de certitudine al cancerului pulmonar se poate continua cu ajutorul biomarkerilor, cu scopul de a defini tumora din punct de vedere genetic, biochimic şi molecular. Există teste specifice, care se realizează pe probele de ţesut recoltate prin biopsie, care recunosc anumite mutaţii genetice sau caracteristici tumorale.
Rezultatele testărilor moleculare avansate furnizează informaţii valoroase, care ajută la stabilirea stadiului tumoral şi pot orienta tratamentul oncologic. Astfel, pacienţii pot primi tratament ţintit în cazul în care prezintă anumite mutaţii cunoscute, pentru care există tratamente biologice.
