Statele Unite s-ar putea retrage din calitatea de membru al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi va opri definitiv finanţarea organizaţiei dacă actuala conducere a OMS nu se angajează la reforme majore în următoarele 30 de zile, a avertizat preşedintele SUA, Donald Trump, într-o scrisoare transmisă directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Scrisoarea, publicată de preşedintele american, face un bilanţ al greşelilor OMS în gestionarea crizei generate de coronavirusul SARS-CoV-2, de la izbucnirea epidemiei în Wuhan, China, în decembrie 2019.
"Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ignorat în mod constant raporte credibile asupra extinderii virusului în Wuhan în prima parte a lunii decembrie 2019 sau chiar mai devreme, inclusiv rapoarte publicate în jurnalul medical Lancet. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a eşuat în investigarea independentă a rapoartelor credibile care erau în conflict cu raportările oficiale ale guvernului chinez, chiar şi a celor provenite de la surse din Wuhan", se arată în scrisoarea trimisă directorului OMS.
Acuzaţii similare au mai fost formulate în aprilie, când Donald Trump a suspendat finanţarea OMS de către Statele Unite, care acoperea circa 15% din bugetul OMS, acuzând organizaţia că a eşuat în realizarea obiectivelor pentru care a fost înfiinţată şi că a promovat dezinformările Chinei în privinţa coronavirusului.
Însă de data aceasta, preşedintele american merge mai departe şi formulează un adevărat ultimatum către conducerea OMS, căreia îi cere începerea unui proces de reformare a instituţiei în cel mult 30 de zile şi eliberarea de influenţa nocivă a Chinei, altfel Statele Unite vor opri definitiv finanţarea organizaţiei şi chiar ar putea renunţa la calitatea de membru în cadrul OMS.
"Este clar că greşelile repetate ale dumneavoastră şi ale organizaţiei pe care o conduceţi ca răspuns la pandemie au fost extrem de costisitoare pentru lume. Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu poate continua decât dacă poate să demonstreze independenţă faţă de China", arată scrisoarea lui Donald Trump.
"Este nevoie de acţiuni rapide. Nu avem timp de pierdut. Este datoria mea, ca preşedinte al Statelor Unite, să vă informez că, dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu îşi ia angajamentul să realizeze îmbunătăţiri majore şi semnificative în următoarele 30 de zile, voi decide ca oprirea temporară a finanţării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de către Statele Unite să devină permanentă şi voi reanaliza calitatea de membru al SUA în cadrul organizaţiei", a mai scris preşedintele american.