Dorica Dan, preşedintele ARC Rare la Cancer Survivor360 despre construirea mentalităţii de supravieţuitor în cancer

Dorica Dan, preşedintele ARC Rare la Cancer Survivor360 despre construirea mentalităţii de supravieţuitor în cancer

Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer va fi sărbătorită în prima duminică a lunii iunie. Redacţia 360medical.ro organizează astăzi un eveniment online Cancer Survivor360, despre supravieţuirea cu cancer, în care vor fi prezentate mai multe poveşti ale românilor care au învins cancerul. Dorica Dan, preşedintele Asociaţiei de Cancere Rare (ARC Rare) va fi prezentă la Cancer Survivor360 şi va vorbi despre construirea mentalităţii de supravieţuitor în cancer.

Cea de-a doua ediţie a dezbaterii Cancer Survivor360, un eveniment din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici şi terapii, poate fi urmărită începând cu ora 18 live pe siteul 360medical.ro, pe facebook şi pe youtube, accesul fiind gratuit.

,,Aşa cum ne antrenăm pentru a ne spori rezistenţa fizică, construirea mentalităţii de supravieţuitor cere timp şi efort depus sistematic, concentrat pe anumite componente, cum ar fi:  conexiunea cu familia, comunitatea şi spiritualitatea, starea de bine şi gândirea pozitivă. Construirea mentalităţii de supravieţuitor în cancer sau în bolile rare înseamnă modul în care sprijinim capacitatea pacienţilor de a se adapta într-o manieră pozitivă la situaţii nefavorabile. Acest lucru îi poate ajuta să aibă o senzaţie de control în faţa evenimentelor care urmează şi o mai bună capacitate de a face faţă provocărilor”, a precizat pentru 360medical.ro Dorica Dan, preşedintele Asociaţiei de Cancere Rare (ARC Rare) şi preşedintele Alianţei Naţionale de Boli Rare din România.

La eveniment vor fi prezenţi mai mulţi pacienţi care vor vorbi despre experienţele lor cu diferitele tipuri de cancere, vor fi şi medici care vor arăta care este situaţia supravieţuirii în cancerul pulmonar, pancreatic, colorectal, mamar, tiroidian, leucemia mieloidă cronică, în condiţiile în care rata de supravieţuire la 5 ani în România este la jumătate faţă de alte state europene.

Dorica Dan se va referi şi la importanţa conectării Planului Naţional de Cancer cu strategia europeană şi adaptarea acesteia la realităţile din ţara noastră.

Dacă aveţi întrebări pentru speakerii evenimentului, puteţi să le trimiteţi întrebări sub formă de comentarii sau mesaje pe pagina de facebook 360medical.ro. Acestea vor fi preluate în timpul dezbaterii şi în măsura timpului disponibil, speakerii vă vor oferi răspunsurile.

viewscnt