Chirurgii cardiovasculari de la Institutul din Târgu Mureş au efectuat al doilea transplant de cord din ultima săptămână, al cincilea din acest an.
O echipă condusă de şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, prof. dr. Horaţiu Suciu, a efectuat, duminică, al doilea transplant de cord din ultimele trei zile, şi al cincilea de la începutul acestui an.
Beneficiară a fost o femeie în vârstă de 53 de ani, din Iaşi.
Prof. dr. Horaţiu Suciu a precizat că inima a fost prelevată de la o tânără de 17 ani aflată în moarte cerebrală la Spitalul Universitar Bucureşti şi a ajuns la Târgu Mureş cu un avion militar
„Am efectuat o intervenţie de transplant cardiac la o femeie în vârstă de 53 de ani, cordul donator a venit de la Bucureşti pe calea aerului, cu un avion al Forţelor Armate, şi a ajuns în jurul orei 9,30 la Târgu Mureş. Intervenţia a durat aproximativ 4 ore şi 30 de minute şi s-a încheiat cu un succes. Este al doilea transplant în decurs de 3 zile în institutul nostru. Este o bucurie pentru noi, pentru că lista de aşteptare este într-adevăr consistentă, cu pacienţi care sunt în stadii avansate de insuficienţă cardiacă şi a căror singură speranţă este un organ, un cord care să le permită continuarea unei vieţi mai bune calitativ. Donatorul a fost o tânără în vârstă de 17 ani din Bucureşti, aflată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în moarte cerebrală. În cursul nopţii s-a deplasat o echipă de chirurgi din institutul nostru şi a prelevat cordul", a declarat presei, duminică, prof. dr. Horaţiu Suciu, citat de AGERPRES.
Echipa de specialişti care a realizat transplantul de cord este optimistă în privinţa evoluţiei pacientei, care, înainte de operaţie, era la capătul resurselor, având muşchiul inimii foarte slăbit, a mai precizat medicul.
„Pacienta era în evidenţa noastră de mai mulţi ani şi ne bucurăm că, aşa cum este de fiecare dată, această viaţă a putut fi salvată prin generozitatea familiei care a fost de acord cu donarea (....). Un cord tânăr, evident, este o şansă în plus pentru o viaţă bună calitativ şi pentru o activitate cardiacă corespunzătoare (...). Până acum, evoluţia este bună şi intervenţia a fost un success”, a mai declarat prof. dr. Horaţiu Suciu.
Medicul a subliniat gestul familiei care a fost de acord cu donarea de organe, care a dus la salvarea mai multor vieţi.