La nivel mondial, sunt estimate peste 550.000 de cazuri noi de cancer O.R.L. anual. Medicul oncolog Radu Berceanu a inventat un program unic şi inovator pe piaţa din România de procesare şi optimizare a informaţiei medicale care suprapune rapid dosarele pacienţilor cu datele ştiinţifice de specialitate pentru a permite echipei medicale să găsească în cel mai scurt timp, eficient şi integrat, tratamentul personalizat potrivit istoricului şi particularităţilor fiecărui pacient oncologic, în condiţiile în care acesta se ocupă în special de tratarea cancerelor grave, în special a celor din sfera ORL. „Tratam cazuri considerate de alţii imposibile”, a declarat dr. Radu Berceanu, medic oncolog.
Cancerul la cap şi gât reprezintă aproximativ 4% din toate cancerele din Statele Unite.
În 2023, aproximativ 66.920 de persoane (49.190 bărbaţi şi 17.730 femei) vor fi diagnosticate cu cancer la cap şi gât. Numai în 2020, au fost diagnosticate în lumea întreagă 562.328 de persoane cu cancer la cap şi gât.
Se estimează că 15.400 de decese (11.210 bărbaţi şi 4.190 femei) din cauza cancerului de cap şi gât vor avea loc în Statele Unite în 2023. În 2020, aproximativ 277.597 de persoane din întreaga lume au murit din cauza bolii.
După o experienţă de peste 15 ani în tratarea cu succes a cancerelor grave, având peste 3000 de cazuri de cancere tratate, dintre care peste 500 tumori cerebrale, peste 300 tumori ORL, dar şi multe cancere pulmonare, colorectale, mamare sau de col uterin, dr. Radu Berceanu a ajuns la concluzia că în România cancerul poate fi tratat într-o proporţie foarte mare cu tratament calibrat şi personalizat fiecărui pacient în parte, cu inovaţii şi eficienţă tehnologică şi cu o consultaţie iniţială de peste 2 ore pentru documentarea complexă a fiecărui caz.
,,Noi lucrăm cazurile de tumori cerebrale în comisii multidisciplinare, care se desfăşoară săptămânal. Există o colaborare strânsă cu toţi cei implicaţi în rezolvarea cazurilor: neurochirurgi, radioterapeuţi, oncologi, neurologi. Discutăm în detaliu fiecare caz şi în acest fel obţinem acces la perspectiva celorlalţi colegi, înţelegând totodată mai bine ce poate face fiecare în specialitatea lui. Împreună punem presiune reciproc unul pe altul pentru a găsi cea mai bună cale de urmat pentru fiecare pacient în parte. Totodată, calibrăm intensitatea strategiilor terapeutice în funcţie de gravitate, evitând atât tratamentele exagerate (când situaţia permite) cât şi tratamentele insuficiente”, a declarat pentru 360medical.ro dr. Radu Berceanu.
De altfel, un interviu video mai amplu cu medicul oncolog despre cancerele din sfera ORL veţi putea urmări în curând la 360medical.ro.
,,Tratamentele inovatoare pe care le folosim îşi fac simţit impactul în special în cazurile foarte grave, cum ar fi pacienţii care nu pot fi operaţi (sau la care uneori nici biopsie nu se poate face), pacienţii cu tumori extrem de agresive (care cresc foarte repede), precum şi pacienţii cu recidive tumorale apărute după tratamentele standard (operaţie şi radioterapie). Prin abordarea atentă a fiecărui caz în parte am reuşit să îi facem pe pacienţii noştri să trăiască mai mult decât supravieţuirea mediană la nivel mondial”, a precizat medicul care susţine că peste 80% dintre pacienţii cu stadii grave de cancer ORL au avut o reducere semnificativă a încărcării tumorale, iar peste 50% dintre pacienţi au obţinut o vindecare completă.
În prezent, incidenţa cancerelor sferei ORL reprezintă o problemă de sănătate publică subestimată în ţara noastră, existând prea puţine centre şi specialişti care pot oferi tratamentul complex necesar în această patologie.
„Performanţe mari am avut în tratarea tuturor tipurilor de cancer, dar în mod special se remarcă rezultatele obţinute la pacienţi cu cancere ORL şi cu cancere cerebrale agresive. Nu am ales noi să tratăm cazuri grave, ci pur şi simplu aşa s-a întâmplat. Au venit la noi pacienţi pe care nimeni nu voia să îi mai trateze şi eu am considerat că pot găsi soluţii pentru ei; iar în aproape toate cazurile am reuşit să ajut, chiar dacă asta a presupus adaptări ale schemelor standard din manuale. Spre exemplu, pot spune că cele mai multe tumori ORL pot fi vindecate, chiar şi în formele avansate! Din sute de cazuri de pacienti ORL trataţi, cu tratamentul calibrat si personalizat, peste 80% dintre pacienţii cu stadii grave de cancer ORL au avut o reducere semnificativă a încărcării tumorale, iar peste 50% dintre pacienţi au obţinut o vindecare completă”, a afirmat dr. Radu Berceanu, care a înregistrat o rată de succes ridicată în vindecarea sutelor de cazuri de cancer ORL în România ce depăşeşte statisticile unor ţări-reper din medicina mondială, precum SUA.
La metoda sa originală şi revoluţionară de muncă în oncologie contribuie şi conceptul său de primă întâlnire cu pacientul, denumită „evaluare şi coordonare iniţială”, care are o durată mai mare de 2 ore şi în care dr. Radu Berceanu documentează complex şi profund cazul pacientului pentru a putea înţelege şi analiza premisele şi a desena planul ideal de tratament care să ducă la vindecare. Mai mult, când dosarul medical este incomplet şi sunt necesare informaţii noi, procesul de evaluare şi coordonare iniţială se poate prelungi dincolo de prima întâlnire propriu-zisă cu pacientul, uneori până la câteva săptămâni.
„Din punctul meu de vedere, sistemul nostru de captare şi procesare a informaţiei medicale este diferenţiatorul de bază între mine şi orice alt medic. Eforturile permanente de optimizare a modului de procesare a informaţiilor medicale disponibile, importanţa pe care o dăm primei întâlniri şi cunoaşterii cazului împreună cu personalizarea şi adecvarea tratamentului propus la particularitatea cazului sunt cele care ne-au condus la performanţele pe care am reuşit să le obţinem”, a arătat dr. Radu Berceanu.
Povara atribuită cancerelor ORL este mare în Europa şi mai ales în România. În ţara noastră în anul 2020, au fost diagnosticate peste 4.000 cazuri noi de cazuri de cancere ale capului şi gâtului şi s-au înregistrat peste 2.300 de decese.
,,Cele mai mari satisfacţii profesionale mi le aduc faptul că ajut oamenii cu forme incurabile de cancer să trăiască mult mai mult decât s-a crezut iniţial că ar fi posibil, faptul că uneori pot vindeca oameni cu forme de boală considerate incurabile, faptul că pot oferi speranţă oamenilor care ajung la mine descurajaţi şi faptul că am sinergie cu colegii medici cu care colaborez, reuşind împreună să facem repede şi bine lucruri considerate de alţii imposibile”, a declarat dr. Radu Berceanu, potrivit unui comunicat de presă.