O nouă dezbatere online, Stroke360, organizată de redacţia 360medical.ro şi dedicată publicului larg va avea loc pe 27 octombrie, ora 18. La eveniment sunt invitaţi experţi din domeniul neurologiei, radiologiei intervenţionale, medicinei de familie, experţi în sănătate publică, medici din specialităţi conexe care au de-a face cu persoane afectate de AVC, dar reprezentanţi ai autorităţilor şi ai asociaţilor de pacienţi. Dr. Ştefăniţă Dima, şeful secţiei de Imagistică şi al Departamentului de Neuroradiologie Intervenţională de la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti, a confirmat participarea la eveniment.
Dezbaterea Stroke360, un eveniment din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici, terapii. fi transmis live pe site-ul 360medical.ro, pe pagina de Facebook a 360medical.ro si pe Youtube şi va aduce în atenţia publicului accidentul vascular cerebral (AVC), o patologie care provoacă peste 21% din totalul deceselor, fiind de altfel a doua cauză de mortalitate din România.
Cele mai recente estimări arată că aproximativ 55.000 persoane suferă un AVC ischemic în România în fiecare an, 10.000 de persoane au un AVC hemoragic şi 3.250 o hemoragie subarahnoidiană.
,,Această patologie malformativă vasculară cerebrală complexă are, conform statisticilor, un vârf de apariţie în decada de vârstă 40-50 de ani, 65% din pacienţi sunt de sex feminin, iar fumatul şi drogurile recreaţionale contribuie la apariţia evenimentului hemoragic”, a precizat pentru 360medical.ro dr. Ştefăniţă Dima, care va vorbi la eveniment despre tratamentul endovascular minim invaziv al stroke-ului hemoragic în echipa multidisciplinară, despre embolizarea anevrismelor cerebrale, malformaţiilor arteriovenoase şi fistulelor cerebrale.
,,Echipa ce tratează evenimentul acut hemoragic, minim invaziv (printr-o înţepătură în artera femurală sau în artera radială) este compusă din neuroradiolog intervenţionist, neurochirurg, anestezist şi neurolog fiecare membru al echipei fiind la fel de important în managementul cazului”, a spus şeful secţiei de Imagistică şi al Departamentului de Neuroradiologie Intervenţională de la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti.
Se încearcă creionarea unei „Strategii Naţionale pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare” (SNBCC), prin urmare am invitat la eveniment şi reprezentanţi ai autorităţilor sanitare pentru a ne oferi mai multe detalii pe acest subiect. Medicii prezenţi vor explica cum pot fi identificate cauzele şi cum poate fi schimbat stilul de viaţă dar şi cum se poate face prevenţia accidentelor vasculare cerebrale.
Dacă aveţi întrebări pentru dr. Ştefăniţă Dima puteţi să le puneţi sub formă de comentarii sau mesaje pe pagina de Facebook 360medical.ro în timpul evenimentului.