Echipa inimii, la Spitalul Clinic SANADOR

Echipa inimii, la Spitalul Clinic SANADOR

Bolile cardiovasculare reprezintă în continuare, în ciuda tuturor eforturilor serviciilor de sănătate, cauza principală de morbiditate şi mortalitate la nivel european şi internaţional. În România, una din două persoane este diagnosticată cu o boală de inimă, iar la fiecare 30 de minute o persoană suferă un infarct miocardic acut.

Grija faţă de inimă înseamnă viaţă. De ceea, cu ocazia Zilei Mondiale a inimii, trebuie să aducem în atenţia tuturor faptul că abordarea medicală a bolilor cardiovasculare trebuie să îmbine obligatoriu trei lucruri: echipă, experienţă şi tehnologie.

Inima şi bolile cardiovasculare

Inima este un organ cavitar complex alcătuit din ţesut muscular, al cărei funcţii principale este de a trimite sângele oxigenat în circulaţie către celelalte organe, iar sângele neoxigenat către circulaţia pulmonară, pentru a fi supus procesului de oxigenare. Inima acţionează ca o pompă, iar buna funcţionare a acesteia poate fi foarte uşor afectată dacă oricare dintre componentele sistemului circulator nu funcţionează normal.

Boala cardiovasculară este un termen folosit pentru a descrie o suferinţă a aparatului cardiovascular. De cele mai multe ori, orice afectare cardiacă (boală coronariană, valvulară sau miocardică) duce progresiv la apariţia insuficienţei cardiace, adică incapabilitatea inimii de a pompa eficient sângele către organe şi ţesuturi. În insuficienţa cardiacă, ţesuturile primesc mult mai puţin sânge oxigenat, iar sângele venos stagnează în organe, cauzând un efect de domino, cu apariţia altor afecţiuni sistemice.

Insuficienţa cardiacă

Bolile cardiovasculare care pot determina apariţia insuficienţei cardiace sunt:

  • Boala coronariană ischemică – cauzată de îngustarea coronarelor, prin ateroscleroză, proces care duce la irigarea deficitară a inimii şi afectarea funcţiei globale de pompă a inimii;
  • Infarctul miocardic acut – cauzat de astuparea arterei ce asigură sângele oxigenat pentru o parte din muşchiul cardiac şi distrugerea acelei zone, cu afectarea severă a sincronismului cardiac şi a funcţiei de pompă a inimii;
  • Bolile valvelor cardiace – cauzate de disfuncţia modului de închidere sau deschidere a valvelor cardiace, inima efectuând un efort suplimentar pentru a pompa sângele;
  • Cardiomiopatiile – cauzate de afectarea specifică a muşchiului cardiac, proces patologic în care fibra musculară nu se poate contracta normal;
  • Bolile congenitale cardiace – defecte structurale ce apar la naştere şi care, în funcţie de localizare, pot determina tulburări cardiace majore, cu implicaţii pe tot parcursul vieţii;
  • Boli infecţioase cardiace – endocardite sau miocardite cauzate de infecţii bacteriene sau virale.

Semnele şi simptomele insuficienţei cardiace apar ca un răsunet al suferinţei celorlalte organe şi sisteme. Oboseala, scăderea capacităţii de a efectua orice tip de efort (urcatul pe scări, mersul pe jos, îmbrăcatul, etc), episoade recurente de sufocare sau senzaţia persistentă de respiraţie grea, nevoia de a respira stând în şezut, dormitul pe mai multe perne, umflarea picioarelor, durerea toracică persistentă, palpitaţiile sau senzaţiile de ameţeală inexplicabile, cu pierderea tranzitorie a conştienţei sunt semnele şi simptomele definitorii pentru insuficienţa cardiacă.

Astfel de semne şi simptome nu trebuie neglijate. Imediat ce au fost observate, astfel de manifestări trebuie investigate cu atenţie pentru a stabili diagnosticul de certitudine şi pentru a demara procesul de tratament şi de stopare a evoluţiei bolii.

Abordarea integrată a bolilor cardiovasculare

Diagnosticarea bolilor cardiovasculare începe cu vizita la medicul cardiolog. Consultul de cardiologie va începe obligatoriu cu o anamneză amănunţită, în care medicul va încerca să afle de la pacient care sunt simptomele, când au apărut sau în ce condiţii apar.

Pe baza examenului clinic şi a investigaţiilor medicale de specialitate (analize de laborator, EKG, ecocardiografie, tomografie computerizată, coronarografie, RMN cardiac, scintigrafie miocardică de repaus sau de efort), medicul cardiolog va preciza diagnosticul şi va face recomandările cu privire la paşii terapeutici.

Medicina modernă este construită în jurului unei abordări multidisciplinare. Cel mai adesea, pacienţii cardiaci prezintă multiple comorbidităţi: afecţiuni cardiovasculare complexe şi afectări ale altor sisteme de organe. Astfel, medicul cardiolog este pus în situaţia de a iniţia o abordare multidisciplinară a pacientului, fiind nevoit să se consulte cu alţi medici cu experienţă, din alte specialităţi, pentru a realiza un plan de tratament integrat.

Echipa inimii

La SANADOR, pacienţii cu boli cardiovasculare şi cu multiple comorbidităţi au accesul la evaluări complete şi investigaţii seriate în diferite specialităţi:

  • Cardiologie – specialitatea care se ocupă cu prevenţia, investigarea, diagnosticul şi tratamentul integrat al bolilor cardiovasculare;
  • Cardiologie intervenţională – specialitatea care asigură diagnosticarea şi tratamentul modern, avansat şi minim invaziv al afecţiunilor sistemului cardiovascular (inimă şi vase de sânge);
  • Chirurgie cardiovascularăspecialitatea care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul chirurgical afecţiunilor cardiovasculare şi al complicaţiilor acestora.

La SANADOR, echipa inimii include medici cardiologi cu multă experienţă în diagnostic, cardiologi intervenţionişti care realizează cele mai avansate proceduri endovasculare, chirurgi cardiovasculari care efectuează intervenţii minim invazive de multe ori în premieră pentru România, cu sprijinul unui departament dedicat de anestezie şi terapie intensivă cardiovasculară. Toţi aceşti profesionişti colaborează şi decid în echipă care sunt cele mai bune variante de tratament pentru bolile inimii şi ale vaselor mari, cu beneficii maxime pentru pacient.

Lor li se adaugă şi colegii din celelalte departamente – Compartimentul de Primiri Urgenţe (singurul din sistemul medical privat din România), specialiştii în recuperare medicală, dar şi medicii radiologi, care furnizează imagini complexe şi detaliate obţinute cu cele mai noi echipamente, şi specialiştii de la laborator, cu rezultate prompte şi de mare încredere ale analizelor medicale specifice.

Tratamentul modern al bolilor cardiovasculare

Studiile de specialitate recent efectuate demonstrează că, pentru a reduce numărul de decese cauzate de bolile cardiovasculare, este nevoie ca pacienţii să aibă acces la servicii medicale integrate, în centre multidisciplinare, care să asigure atât consultaţii preventive sau diagnostice, cât şi tratamente moderne de cardiologie intervenţională sau chirurgie cardiovasculară.

Tratamentul bolilor cardiovasculare este complex, multidisciplinar şi nu poate fi aplicat fără implicarea activă a pacientului şi a familiei acestuia. Înţelegerea diagnosticului, a bolii de care suferă inima şi mai ales a factorilor care au dus la apariţia afecţiunii este, probabil, cel mai important pas din procesul de tratament şi recuperare al oricărei boli cardiace.

La SANADOR, pacienţii beneficiază de urmărire medicală pe termen lung şi de consiliere pentru a menţine un stil de viaţă sănătos. Pacienţii sunt implicaţi activ în deciziile terapeutice si vor colabora în permanent cu echipa medicală pentru a rezolva orice impediment de pe parcursul tratamentului şi pentru a creşte complianţa la tratamentul de lungă durată.

Cardiologie intervenţională

În cadrul Departamentului de Cardiologie Intervenţională din Spitalul Clinic SANADOR, salvăm inimi, fără bisturiu! Îmbinăm cu succes experienţa medicală şi tehnologia de înaltă performanţă, pentru a aborda o gamă complexă de proceduri minim invazive pentru diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor cardiovasculare.

Spitalul Clinic SANADOR este singurul din România dotat cu două angiografe ultraperformante Philips Azurion 7, de ultimă generaţie. Pentru siguranţa deplină a pacienţilor, procedurile de cardiologie intervenţională se desfăşoară în atmosfera sterilă asigurată de sistemul modern de ventilaţie cu presiune pozitivă, care oferă avantaje multiple precum aspiraţia ionilor generaţi în timpul procedurilor şi reducerea expunerii la radiaţii a pacientului şi a medicului.

Chirurgie cardiacă minim invazivă

Chirurgia cardiovasculară minim invazivă ocupă un loc tot mai important în tratamentul chirurgical al patologiei cordului şi a vaselor mari. Datorită inovaţiilor în tehnicile de perfuzie, perfecţionării ecocardiografiei transtoracice şi transesofagiene şi dezvoltării instrumentelor chirurgicale specializate, chirurgia cardiacă modernă beneficiază în prezent de toate mijloacele necesare pentru abordări minim invazive.

La Spitalul Clinic SANADOR, cele mai multe intervenţii de chirurgie cardiovasculară se realizează prin tehnici minim invazive, cu spitalizare redusă şi recuperare postoperatorie rapidă, în beneficiul net al pacienţilor. Secţia de Chirurgie Cardiovasculară din Spitalul Clinic SANADOR abordează întreaga gamă de intervenţii chirurgicale cardiace şi vasculare din patologia adultului, de la bypass aortocoronarian, reconstrucţii şi înlocuiri valvulare, chirurgia aortei toracice şi chirurgia complicaţiilor mecanice ale infarctului de miocard, până la implantarea de valve transcateter, stenturi, grafturi endoaortice sau proceduri hibride, realizate împreună cu echipa de cardiologie intervenţională.

Echipa de chirurgie cardiovasculară de la SANADOR, cu vastă experienţă şi mii de intervenţii chirurgicale efectuate cu succes, operează într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din sistemul medical privat, care include şi cele două laboratoare de cateterism cardiac dotate fiecare cu cel mai performant angiograf, Philips Azurion 7.

Beneficiind şi de sprijinul unei secţii ATI pentru chirurgia cardiovasculară de excepţie, Spitalul Clinic SANADOR este singurul centru de excelenţă în chirurgia cardiacă din România în care este implementat sistemul fast-track de îngrijire intra- şi postoperatorie. Prin acest sistem, pacientul poate fi detubat în primele 8 ore de la intervenţia chirurgicală şi este transferat rapid din secţia de terapie intensivă către secţia de specialitate, pentru a începe rapid programul de recuperare medicală specifică şi reluarea activităţii, în condiţii de confort maxim.

viewscnt