EMA a lansat un forum pentru susţinerea cercetării în vederea îmbunătăţirii tratamentelor pentru cancer

EMA a lansat un forum pentru susţinerea cercetării în vederea îmbunătăţirii tratamentelor pentru cancer

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a lansat Forumul Medicamentelor pentru Cancer (CMF), o platformă dedicată susţinerii cercetării pentru îmbunătăţirea tratamentelor pentru cancer.

CMF a fost lansat de EMA în colaborare cu Organizaţia Europeană pentru Cercetare şi Tratamentul Cancerului (EORTC).

"Reunind reprezentanţi ai organizaţiilor academice şi ai reţelei europene a reglementatorilor în domeniul medicamentelor, forumul îşi propune să susţină cercetările avansate pentru îmbunătăţirea tratamentelor pentru cancer şi va contribui la stabilirea unor standarde înalte în îngrijirea paceinţilor cu cancer în Uniunea Europeană", a precizat EMA, într-un comunicat.

EMA a fost înfiinţată în 1995 şi de atunci a evaluat şi recomandat pentru autorizare peste 170 de medicamente pentru cancer, care au un rol important în tratamentul şi managementul multor afecţiuni oncologice.

Domeniul oncologiei a înregistrat inovaţii majore în ultimii ani, prin apariţia unor medicamente personalizate, imunoterapii şi altor terapii complexe.

Aceste inovaţii i-au ajutat pe pacienţii cu cancer din întreaga Europă prin oferirea unor noi mijloace pentru combaterea bolii, subliniază agenţia.

Totuşi, odată cu intrarea unor noi medicamente pe piaţă, experţii consideră că este oportună şi îmbunătăţirea unor aspecte privind utilizarea optimă şi integrarea în gama existentă de tratamente.

Pentru a căuta căi de îmbunătăţire a tratamentelor este nevoie de a realiza studii, ale căror rezultate vor fi folosite pentru a ghida practica clinică, menţionează EMA.

Membrii Forumului Medicamentelor pentru Cancer s-au reunit pentru prima dată săptămâna aceasta pentru a discuta provocările legate de îmbunătăţirea tratamentelor, vizând mai ales optimizarea dozelor şi alte aspecte personalizate pentru carcacteristicile pacientului şi ale bolii.

Următoarele reuniuni ale forumului vor fi organizate trimestrial şi la ele vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor academice.

viewscnt