EMA recomandă modificarea vaccinurilor anti-Covid-19

EMA recomandă modificarea vaccinurilor anti-Covid-19

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a cerut modificarea vaccinurilor împotriva Covid-19 pentru ca noile versiuni ale acestor seruri să poată fi utilizate în cadrul următoarei perioade de vaccinare, respectiv în toamna acestui an.

Vaccinurile anti-Covid-19 ar trebui adaptate pentru a combate varianta XBB a virusului SARS-CoV-2, care este dominantă în prezent în Europa şi alte părţi ale lumii, au transmis marţi reprezentanţii Agenţiei.

Substanţele active deja autorizate sunt în continuare eficiente şi previn formele severe al bolii, spitalizările şi decesele, însă protecţia împotriva riscului de a contracta virusul scade în timp, pe măsură ce apar noi variante, informează Agerpres.

EMA recomandă vaccinări cu doze booster pentru persoanele care prezintă riscuri medicale crescute din cauza maladiei Covid-19.

În această categorie intră persoanele de peste 60 de ani şi cele cu un sistem imunitar compromis.

De asemenea, ţările Uniunii Europene ar trebui să aibă în vedere şi vaccinarea angajaţilor din sistemul sanitar care sunt mai expuşi în faţa riscului de infectare.

O singură doză cu un ingredient activ va fi suficientă pentru a funcţiona ca vaccin booster, au precizat reprezentanţii EMA.

viewscnt