EMA: Variantele BA.2 şi BA 4 ale Omicron vor deveni dominante în Europa. Noile vaccinuri vor include şi aceste variante

EMA: Variantele BA.2 şi BA 4 ale Omicron vor deveni dominante în Europa. Noile vaccinuri vor include şi aceste variante

La nivel global au fost administrate până acum 12,14 miliarde de doze de vaccin COVID. În fiecare zi sunt administrate 5,54 milioane de doze. 66,7% din populaţia lumii a primit cel puţin o doză de vaccin COVID-19. Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a organizat o conferinţă de presă de ieri în care a spus că noile vaccinuri vor include variantele BA 2 şi BA 4 ale Omicron.

Până în prezent, peste 230.975.642 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în Europa, potrivit OMS, din care 2.030.370 de decese. La nivelul lunii februarie 2022, patru din cinci adulţi din UE fuseseră vaccinaţi complet, ceea ce înseamnă peste 80% din populaţia adultă a UE. Agenţia Europeană a Medicamentului EMA este preocupată de actualizarea vaccinurilor anti-COVID-19 astfel încât acestea să răspundă la variantele emergente.

De altfel, Marco Cavaleri de la Strategia de Sănătate şi Vaccinuri din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului(EMA) a declarat că ,,variantele BA.2 şi BA 4 vor deveni dominante în Europa până la finalul lunii iulie”.

Vaccinuri care includ alte variante, de exemplu varianta Beta, vor fi luate în considerare pentru utilizare ca doze de rapel dacă datele din studiile clinice demonstrează un nivel adecvat de neutralizare împotriva Omicron şi a altor variante îngrijorătoare, susţin reprezentanţii EMA.

Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) a declarat deja că va viza în mod special includerea variantelor mai noi, BA.4 şi BA.5 de Omicron, care determină în prezent o creştere a numărului de cazuri de infectare la nivel global, în orice vaccin nou pentru utilizare pe plan intern.
Peter Marks, un înalt oficial în cadrul FDA din SUA, a declarat potriivti Agerpres că autorităţile de reglementare din alte ţări se gândesc serios să utilizeze noi doze de rapel bazate pe varianta BA.1 a Omicron care a provocat creşterea masivă a cazurilor iarna trecută, pentru că acele vaccinuri pot fi disponibile mai devreme decât cele bazate pe BA.4/5 pe care Statele Unite intenţionează să le utilizeze.

Pandemia a accentuat lista de aşteptare pentru dezvoltarea de noi vaccinuri

Tot ieri în cadrul evenimentului online ,,Towards the next Council conclusions: which role of adult vaccination” reprezentanţi ai asociaţilor de pacienţi din Europa, ai societăţilor profesionale medicale, dar şi a companiilor farmaceutice au recunoscut că pandemia a accentuat lista de aşteptare pentru dezvoltarea de noi vaccinuri pentru că personalul care lucrează în cercetare s-a redus, dar trebuie acţionat în continuare.

Evenimentul online face parte din proiectul VaccinAction2022 UE şi a adus în discuţie angajamentul instituţiilor UE faţă de vaccinarea adulţilor, impactul vaccinării COVID-19 în Europa, experienţele şi perspectivele grupurilor de advocacy ale cetăţenilor şi ale pacienţilor.

Italianul Mario Votta a atras atenţia că în ţara sa a fost observată o reducere a rutinei de vaccinare a adulţilor chiar şi împotriva gripei. ,,Campaniile de vaccinare trebuie să fie mai consistente, să fie asemănătoare cu cele pentru Covid”, e de părere Mario Votta,  Directorul Active Citizenship Network.

Vaccinarea anuală împotriva COVID-19, luată în considerare de americani

Statele Unite au luat deja în calcul imunizarea cu vaccinurile Covid-19 în fiecare an şi potrivit declaraţiilor unor oficiali de top ai  Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA), „o nouă normalitate” ar putea include un vaccin Covid-19 anual alături de vaccinarea împotriva gripei sezoniere.

„Imunitatea pe scară largă indusă de vaccin şi infecţii, combinată cu disponibilitatea unor terapii eficiente, ar putea reduce efectele viitoarelor focare. Cu toate acestea, este timpul să acceptăm că prezenţa SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19 , este noua normalitate. Probabil că va circula la nivel global în viitorul previzibil, alături de alte virusuri respiratorii cum ar fi cele gripale. Şi probabil va necesita o analiză anuală similară pentru actualizările compoziţiei vaccinului", a spus prof. dr. Peter Marks, directorul Centrului FDA pentru Evaluare şi Cercetare Biologică. Acesta a spus că prevenirea sub formă de vaccinuri rămâne cea mai bună apărare împotriva bolii şi a oricăror consecinţe potenţial severe.

Reprezentanţii FDA au precizat că „odată cu planul de implementare a procesului de selecţie a vaccinurilor din acest an, societatea se îndreaptă către o nouă normalitate care ar putea include vaccinarea anuală împotriva COVID-19 alături de vaccinarea împotriva gripei sezoniere”, conform CNN.

viewscnt