Emisiune specială 360MEDICAL la B1 TV, dedicată crizei Euthyrox. Invitat: preşedintele ANMDMR, dr. Roxana Stroe

Emisiune specială 360MEDICAL la B1 TV, dedicată crizei Euthyrox. Invitat: preşedintele ANMDMR, dr. Roxana Stroe

Emisiunea 360MEDICAL difuzată duminică, 10 mai, de la ora 13.00 la postul de televiziune B1 TV va avea ca temă criza medicamentului Euthyrox, care îi afectează pe mulţi pacienţi cu afecţiuni tiroidiene din România.

Invitaţii emisiunii sunt preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), dr. Roxana Stroe, şi dr. Nicolae Fotin, medic epidemiolog, specialist în politici de sănătate şi fost preşedinte al agenţiei.

Moderatoarea emisiunii, Aneta Sîngeorzan, va discuta cu cei doi invitaţi despre cauzele care au dus la această criză şi despre soluţii de rezolvare a problemei, în beneficiul pacienţilor din România.

De asemenea, în emisiune veţi putea asculta şi opinia unui reprezentant al farmaciştilor despre criza care durează deja de câteva luni, dar şi poziţia unui reprezentant al pacienţilor.

Pe piaţa românească există de mai mult timp un deficit al medicamentului  Euthyrox (substanţa activă levotiroxină sodică), indicat terapeutic în tratamentul guşii tiroidiene (în special la adulţi, atunci când iodul nu este indicat), ca tratament de substituţie în hipotiroidism, tratament de supresie în cancerul tiroidian şi tratament de substituţie pe parcursul terapiei antitiroidiene a hipertiroidismului.

viewscnt