Un eveniment major de ciclism este organizat în perioada 1-18 septembrie în Europa, în care angajaţi ai unei companii farmaceutice vor pedala aproape 2.200 de kilometri pentru a strânge fonduri pentru organizaţiile europene de combatere a cancerului care sunt membre ale Uniunii pentru Controlul Internaţional al Cancerului. În premieră, doi angajaţi români ai companiei Bristol Myers Squibb (BMS) vor participa alături de alţi aproximativ 90 de ciclişti din întreaga lume la această cursă. Aceştia vor susţine cauza bolnavilor de cancer din România, acţiunea desfăşurându-se în beneficiul Asociaţiei Dăruieşte Viaţă.
Cursa Country 2 Country 4 Cancer (C2C4C) este un eveniment de ciclism pe durata a 18 zile care va avea loc în Europa, în sprijinul cercetării cancerului. În 2023, BMS marchează un deceniu de C2C4C şi de sprijin al pacienţilor prin cursa de ciclism.
Participanţii din acest an vor pedala de la München, Germania, la Uxbridge, Regatul Unit, în total aproape 2.200 de kilometri, în perioada 1-18 septembrie. Angajaţii din România, Republica Cehă şi Polonia vor participa pentru prima dată la cursă.
Pentru cei peste 90 de angajaţi, care pedalează în acest an în Europa, motivaţia este de a participa şi de a contribui la avansarea în cercetarea cancerului. De asemenea, unii participanţi pedalează în amintirea celor care şi-au pierdut viaţa din cauza cancerului sau care se luptă în prezent cu boala, în timp ce alţii au trăit ei înşişi un diagnostic de cancer.
„Sunt foarte mândru să sărbătoresc împreună cu echipa mea un deceniu de C2C4C şi, mai ales, sunt foarte mândru că pentru prima dată avem 2 colegi curajoşi şi pasionaţi din România care pornesc în această cursă extraordinară. Încurajez pe toată lumea să îi susţină pe ei şi să sprijine bolnavii de cancer printr-o donaţie”, a declarat Cătălin Radu, Director General Bristol Myers Squibb România, citat într-un comunicat al companiei.
Compania Bristol Myers Squibb a anunţat că va dona până la 200.000 de dolari către UICC pentru a sprijini eforturile de strângere de fonduri. Din 2016, o sumă totală de peste 2,6 milioane dolari a fost donată organizaţiilor caritabile din Europa prin cursa Country 2 Country 4 Cancer.
„Ediţia din acest an a cursei Country 2 Country 4 Cancer este o ocazie de a sărbători 10 ani în această aventură de strângere de fonduri”, a declarat Dr. Cary Adams, CEO al Uniunii pentru Controlul Internaţional al Cancerului (Union for International Cancer Control - UICC).
Angajaţii BMS organizează de 10 ani cursele de ciclism Country 2 Country 4 Cancer (Europa), Coast 2 Coast 4 Cancer (Statele Unite) şi Continent 2 Continent 4 Cancer (Japonia şi America Latină) – cunoscute ca C2C4C.
Tradiţia a început în 2014, când un grup de angajaţi ai departamentului oncologie din Statele Unite au dorit să facă mai mult pentru cei afectaţi de cancer. Aceste eforturi s-au extins în Europa în 2016, în Japonia în 2021 şi în America Latină în 2022.
De la începutul curselor, peste 14 milioane dolari au fost donaţi pentru a sprijini cercetarea cancerului la nivel mondial.
Cei interesaţi să sprijine cicliştii ce strâng fonduri pentru organizaţiile de la nivel local ce luptă împotriva cancerului în Europa o pot face accesând https://www.uicc.org/c2c4ceu sau urmărind cursa pe LinkedIn, Twitter, Facebook şi Instagram folosind #C2C4C23.
Bristol Myers Squibb este o companie biofarmaceutică globală a cărei misiune este să descopere, să dezvolte şi să livreze medicamente inovatoare care ajută pacienţii să lupte cu boli grave.