Până în 2030, 14,5 milioane de oameni din întreaga lume vor suferi de bola cronică de rinichi în stadiu final, dar numai 5,4 milioane vor avea acces la tratament din cauza factorilor economici, sociali şi politici.
Peste 2 milioane de persoane vor muri în fiecare an din cauza accesului redus sau chiar a lipsei acesului la hemodializă sau la transplantul de rinichi, în conformitate cu ”2019 Global Kidney Health Atlas” publicat la Congresul Mondial al Societăţii Internaţionale de Nefrologie (ISN) din Melbourne, Australia.
Boala cronică de rinichi în stadiu final este o ”problemă majoră de sănătate publică dincauza consecinţelor negative asociate sănătăţii şi costurilor tratamentului”, a declarat preşedintele ISN, dr. David Harris, într-un cuvânt introductiv în prezentarea raportului de 172 de pagini, citat de Reuters.
Pacienţii cu boala cronică de rinichi în stadiu final au nevoie de o terapie intensă şi frecventă, care afectează calitatea vieţii şi este costisitoare.
În multe ţări în care aşistenta medicală pentru acestă boală nu este finanţată public, persoanele suferinde nu sunt în măsură să primească tratament, ceea ce duce la rezultate slabe şi de multe ori la deces.
Raportul prezintă o imagine a situaţiei structurilor de sănătate din 160 de ţări, care includ mai mult de 98% din populaţia lumii.
Potrivit raportului, aproximativ 10% din populaţia lumii trăieşte cu boală renală cronică şi aproximativ 0,1% cu boala în stadiu terminal.
Majoritatea acestor persoane provin din ţări cu venituri mici. Doar 4% din populaţiile care trăiesc cu bola cronică de rinichi în stadiu final în ţările cu venituri mici au acces la dializă sau transplant, în comparaţie cu 60% în ţările cu venituri ridicate.
Barierele principale pentru o îngrijire optimă a bolii cronice de rinichi în stadiu final în întreaga lume sunt factorii economici (raportaţi de 64% din ţări), cunoştinţele sau atitudinea pacientului (în 63% din ţări), disponibilitatea specialiştilor de rinichi (60% din ţări), disponibilitatea, accesul, cunoştinţele sau atitudinea medicului (58%), distanţă faţă de centrele de îngrijire sau timp prelungit de călătorie (55%) şi disponibilitatea, accesul şi capacitatea sistemului de sănătate (55% din ţări).
