Specialiştii din mai multe asociaţii au realizat un ghid complet cu recomandări privind ceea ce are de făcut o persoană cu diabet în perioada pandemiei (controlul glicemiilor, relaţia cu medicul, tratament, complicaţiile diabetului) şi cu zeci de răspunsuri la întrebările pacienţilor.
Ghidul a fost elaborat de Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (FRDNBM), împreună cu Asociaţia Română de Educaţie în Diabet (ARED), Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România (FADR), Asociaţia de
Podiatrie, Societatea de Neuropatie Diabetică Neurodiab (Neurodiab) şi Asociaţia Iniţiativa Pacientul 2.0.
Persoanele care trăiesc cu un diagnostic de boală cronică, inclusiv pacienţii cu diabet zaharat, se numără printre categoriile vulnerabile în faţa Covid-19, putând dezvolta forme severe ale bolii.
"Mecanismele prin care diabetul zaharat conferă un risc crescut pentru formele severe de boală sunt dependente, ca şi în cazul altor boli infecţioase, de prezenţa mai multor elemente printre care şi hiperglicemiei persistente. De asemenea, prezenţa unor complicaţii cronice asociate diabetului cum sunt bolile cardiovasculare sau boala cronică de rinichi, pot contribui la creşterea riscului", se arată în ghid.
În prezent nu există recomandări specifice pentru managementul pacienţilor cu diabet zaharat în prezenţa infecţiei cu Covid-19, dar având în vedere posibilitatea unei evoluţii mai severe şi nefavorabile, se vor aplica recomandările pentru tratamentul pacienţilor cu diabet spitalizaţi - inclusiv a pacienţilor în stare critică, mai arată documentul.
Federaţia Română de Diabet are mai multe recomandări specifice pentru persoanele cu diabet zaharat, între care se numără asigurarea medicaţiei pentru 3 luni şi a unui număr suficient de teste de monitorizare a glicemiei (pentru a nu exista întreruperi în administrare), controlarea glicemiei şi respectarea recomandărilor de stil de viaţă şi medicaţie, respectarea recomandărilor de dietă (provizii rezonabile de fructe, legume, nuci, iaurt), cel puţin 7-8 ore de somn pe noapte, efectuarea de activitate fizică în casă (gimnastică, dans, plimbare în curtea proprie) sau luarea de măsuri pentru a putea asigura controlul şi tratarea hipoglicemiei (zahăr la îndemână).