Grupa de sânge ar putea fi legată de riscul de AVC precoce.
O echipă de cercetători de la universitatea Maryland (UMSOM), din Statele Unite, a efectuat o meta-analiza în care a inclus toate datele disponibile din studiile genetice care se concentrează pe AVC ischemic, cauzate de blocarea fluxului sanguin la creier, la adulţii sub 60 de ani.
„Numărul persoanelor cu AVC precoce este în creştere. Aceşti oameni sunt mai predispuşi la deces din cauza acestui eveniment care pune viaţa în pericol, iar potenţialii supravieţuitorii se confruntă cu decenii cu dizabilităţi. În ciuda acestui fapt, există puţine cercetări privind cauzele AVC precoce”, a declarat medicul Steven J. Kittner, cercetător principal si neurolog la centrul medical al universităţii din Maryland.
Echipa a analizat 48 de studii privind genetica şi AVC ischemic, care au inclus 17.000 de pacienţi cu AVC şi aproape 600.000 de controale sănătoase care nu au suferit niciodată un AVC. Cercetătorii au analizat toţi cromozomii colectaţi pentru a identifica variantele genetice asociate cu un AVC şi au găsit o legătură între AVC-ul cu debut precoce, care are loc înainte de vârsta de 60 de ani, şi zona cromozomului în care se află gena care determină dacă un grup de sânge este A, AB. , B sau O.
Studiul a constatat că persoanele cu AVC precoce au mai multe şanse să aibă grupa de sânge A şi mai puţin probabil să aibă grupa de sânge O (cea mai frecventă grupă de sânge), în comparaţie cu persoanele cu AVC tardiv şi cu persoanele care nu au avut niciodată un AVC.
Cei cu AVC precoce şi târziu au avut, mai multe şanse să aibă grupa sanguină B în comparaţie cu martorii. După ajustarea pentru sex şi alţi factori, cercetătorii au descoperit că cei care aveau grupa sanguină A au avut un risc cu 16% mai mare de AVC precoce decât persoanele cu alte grupe de sânge.
Persoanele cu grupa de sânge O au avut un risc cu 12% mai mic de a suferi un AVC decât persoanele cu alte grupe de sânge.
„Meta-analiza noastră a analizat profilurile genetice ale indivizilor şi a găsit asocieri între grupa de sânge şi riscul de AVC cu debut precoce. Asocierea grupei de sânge cu AVC cu debut mai târziu a fost mult mai scăzută decât în cazul unui AVC precoce”, a declarat medicul Braxton D. Mitchell, profesor de medicină la UMSOMşi co-autor al studiului.
Cercetătorii au precizat că riscul crescut nu este unul foarte mare şi că cei cu grupa de sânge A nu ar trebui să-şi facă griji în privinţa unui AVC cu debut precoce sau să se angajeze în examinări sau teste medicale suplimentare pe baza acestei descoperiri.
„Încă nu ştim de ce grupa de sânge A ar conferi un risc mai mare, dar probabil că are legătură cu factorii de coagulare a sângelui, cum ar fi trombocitele şi celulele care căptuşesc vasele de sânge, precum şi cu alte proteine circulante, toate care joacă un rol important în dezvoltarea cheagurilor de sânge”, a declarat dr. Kittner.
Studiile anterioare sugerează că cei cu grupa de sânge A au un risc uşor mai ridicat de a dezvolta cheaguri de sânge la picioare cunoscute sub numele de tromboză venoasă profundă.
„În mod clar avem nevoie de mai multe studii de urmărire pentru a clarifica mecanismele de creştere a riscului de AVC”, a precizat medicul.
Cercetătorii au arătat că o limitare a studiului a fost lipsa relativă de diversitate în rândul participanţilor. Datele au provenit de la Early Onset Stroke Consortium, reprezentând o colaborare a 48 de studii diferite din America de Nord, Europa, Japonia, Pakistan şi Australia. Aproximativ 35% dintre participanţi au fost de origine non-europeană.
„Acest studiu ridică o întrebare importantă care necesită o investigaţie mai profundă a modului în care grupa de sânge predeterminată genetic poate juca un rol în riscul de AVC precoce”, a spus medicul Mark T. Gladwin, decan, la facultatea de medicină a universităţii din Maryland.
Medicul a mai precizat că studiul atrage atenţia asupra necesităţii urgente de a găsi noi modalităţi de a preveni aceste evenimente potenţial devastatoare la adulţii mai tineri.
Rezultatele studiului au fost publicate joi, în revista Neurology.