Grupul farmaceutic german Merck a anunţat miercuri că a fost pus sub investigaţie oficială de către un tribunal francez pentru suspiciuni privind furnizarea de informaţii "înşelătoare" cu privire la medicamentul său pentru tiroidă Levothyrox (levotiroxină sodică), transmite Reuters.
Merck a precizat că decizia unui judecător din Marsilia nu se referă în niciun fel la noua formulare a produsului său Levothyrox, ci la modul în care compania a furnizat informaţii referitoare la schimbarea compoziţiei medicamentului.
În martie 2022, cea mai înaltă instanţă a Franţei, Curtea de Casaţie, a confirmat o hotărâre din 2020 a Curţii de Apel Lyon, prin care a obligat compania farmaceutică să plătească câte 1.000 de euro pentru a despăgubi peste 3.300 de persoane care suferă de probleme cu tiroida în Franţa, după ce grupul a schimbat formula medicamentului, în 2017.
Reclamanţii au acuzat Merck că nu a furnizat suficiente informaţii cu privire la modificările aduse medicamentului. Potrivit reclamanţilor, decizia de a elimina lactoza din medicament pentru a-l face mai uşor de gestionat a dus la efecte secundare, precum pierderea memoriei, creşterea în greutate şi palpitaţii.
Avocatul Merck, Mario-Pierre Stasi, a declarat că producătorul german de medicamente va continua să coopereze cu autorităţile în această chestiune, precizând că procedurile judiciare complete trebuie să-şi urmeze cursul.