O hartă interactivă cu centrele de evaluare pentru Covid-19 a fost realizată în sprijinul pacienţilor cronici, în condiţiile în care bolile cronice reprezintă factori de risc în cazul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.
Harta interactivă a fost realizată de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) şi poate fi deschisă de pe telefon sau computer. Harta poate fi accesată pe: https://www.copac.ro/centre-de-evaluare-covid-19/.
Atunci când este accesată de pe telefon sau laptop cu locaţia deschisă, harta arată cele mai apropiate centre de locul în care se află persoana respectivă.
"Am gândit acest instrument online pentru a ajuta pacienţii şi a-i ghida spre cel mai apropiat centru pentru a fi evaluaţi. Chiar dacă suntem pe o perioadă descrescătoare, totuşi pacienţii cu afecţiuni cronice pot avea complicaţii dacă se infectează şi, de aceea, este important să meargă la medic, într-un centru, să fie evaluaţi şi să primească tratament. Chiar eu am beneficiat de evaluare şi tratament într-un astfel de centru", a precizat preşedintele COPAC, Radu Gănescu, citat într-un comunicat al organizaţiei.
Potrivit ultimelor reglementări ale Ministerului Sănătăţii, la centrele de evaluare se pot prezenta doar pacienţii infectaţi cu cel puţin 2 factori de risc.
De la începutul pandemiei, bolile cronice s-au dovedit a fi factori de risc importanţi în decesul a peste 60.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 în România.
Datele Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) arată că peste 93% dintre pacienţii cu Covid-19 decedaţi aveau cel puţin o boală cronică din următoarele categorii: boli cardiovasculare (7 din 10 cazuri), diabet zaharat (3 din 10), boli neurologice sau obezitate (2 din 10) şi afecţiuni renale, pulmonare sau cancer (1 din 10).
De altfel, reglementările Ministerului Sănătăţii precizează şi factorii de risc incluşi în categorie celor pentru care pacienţii infectaţi se pot prezenta la centrele de evaluare: boli cardiovasculare (inclusiv HTA), diabet zaharat tip 1 şi 2, obezitate cu indice de masă corporală peste 30%, boli respiratorii cronice (inclusiv astmul bronşic), insuficienţă renală cronică (pacienţii cu dializă cronică), hepatopatii cronice, imunodepresii semnificative (inclusiv boli neoplazice, transplant de organ sau de celule stem, talasemie, anemie falcipară, terapie imunosupresoare sau SIDA), vârsta peste 65 de ani şi copiii de 12—17 ani cu patologii severe asociate.
La centrele de evaluare, personalul medical trebuie să realizeze: evaluarea clinică a pacientului (simptome, evaluare puls arterial, saturaţia sângelui cu O2, tensiune arterială, temperatură, greutate), identificarea factorilor de risc, evaluarea antecedentelor personale patologice/medicaţiei
pentru afecţiuni cronice (dacă este cazul) şi interpretarea rezultatelor de laborator şi a rezultatelor
imagistice (pentru pacienţii care sunt evaluaţi în centrele de evaluare).