În România 89% din părinţi au acordat copiilor un tratament homeopatic

În România 89% din părinţi au acordat copiilor un tratament homeopatic

În timp ce o treime din populaţia Franţei se tratează frecvent cu medicamente homeopatice, în România 89% din părinţi susţin că au acordat copiilor un tratament homeopatic, iar 70% dintre români au urmat cel puţin o dată un tratament homeopatic de-a lungul vieţii, potrivit unui studiu realizat de Ipsos pentru compania Boiron România.

,,Începând cu 1992, printr-o directivă europeană s-a realizat, pentru prima dată în Europa, cadrul legal de autorizare şi de utilizare a acestui tip de medicamente. În 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană şi ţara noastră a avut obligaţia transpunerii actelor normative europene. Prin urmare, în legea 95 (Legea sănătăţii n.r) se găsesc prevederile europene în acest domeniu legate de acest subiect. Paşii de autorizare sunt aceeaşi ca la orice alt medicament alopat. Sunt capitole care abordează medicamentele alopate, medicamentele homeopate, medicamentele de utilizare tradiţională şi alte clasificări atunci când vorbim de medicamente. (Producătorul n.r) trebuie să depună o documentaţie care să certifice calitatea de la materia primă, de la substanţele de bază, de la etapele intermediare de fabricaţie, siguranţă, aspectele toxicologice, dar şi mecanismele prin care se realizează monitorizarea ulterioară punerii pe piaţă”, a declarat dr. Nicolae Fotin, medic epidemiolog şi fost preşedinte al Agenţiei Nationale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale, în cadrul unei conferinţe care a aniversat 90 de ani de existenţă a Laboratoarelor Boiron.

În Franţa, în jur de 45.000 de medici generalişti prescriu remedii homeopatice, iar 78% dintre moaşe prescriu în mod regulat. În ultimii 2 ani, 54% dintre francezi au recurs la homeopatie pentru a se trata, iar 77% dintre francezi au folosit deja medicamente homeopatice de-a lungul vieţii. Românii, deşi confundă  uneori remediile homeopate cu suplimentele alimentare, au răspuns pozitiv privind gradul de utilizare al acestor remedii, în studiul făcut de IPSOS în 2020.

România recunoaşte studiile postuniversitare medicale şi farmaceutice în homeopatie de către Ministerul Sănătăţii, astfel că medicii de medicină generală cu drept de practică în România, medicii de familie, medicii specialişti, medicii dentişti cu drept de practică în România şi farmaciştii cu drept de liberă practică pasionaţi de acest domeniu se pot forma în cadrul unui program de studii complementare în homeopatie, recunoscut şi la nivel internaţional. Şi sunt medici care au urmat cursuri de competenţă în homeopatie şi prescriu remedii homeopatice, după o discuţie amănunţită cu pacientul.

,,Sfaturile terapeutice, atitudinea şi acţiunile medicului se îndreaptă spre binele pacientului. Filtrând prin conştiinţa profesională, care înseamnă şi ani de studiu şi de experienţă avută în urmă, da, se poate recomanda homeopatie atât separat, cât şi împreună cu terapia alopată. Apropo de discuţia de unde este locul homeopatiei în România şi în Europa şi acolo unde se practică în lume, cred că şi această certificare a instituţiilor de învăţământ superioare medicale înseamnă foarte mult, pentru că înseamnă nişte ani de studiu bazaţi pe evidenţe medicale şi pe experienţa unor profesori care au practicat înainte. Homeopatia este o abordare personalizată a pacientului şi din fericire medicul de familie cred că îşi cunoaşte cel mai bine sau ar trebui să îşi cunoască cel mai bine dintre toţi specialiştii pacientul, pentru că îl vede des, îl vede şi când e sănătos şi când e bolnav şi ştie şi familia”, a spus dr. Raluca Ghionaru, Medic primar medicină de familie, medic formator, coordonator regional AREPMF.

Medicul de familie susţine că este foarte important să poată oferi alternative terapeutice în momentul în care există restricţii care sunt legate de vârstă, de exemplu la copiii foarte mici sau restricţii legate de o altă patologie care impun să evite anumite medicamente.

,,Îmi place foarte mult faptul că în special generaţiile de părinţi tineri se informează înainte şi vin şi întreabă despre ce au citit. E mai uşor să previi sau să opreşti din mers un proces care poate să fie dăunător decât să repari ceea ce s-a făcut anterior. Ca urmare, da, homeopatia reprezintă o parte din activitatea mea profesională”, a mărturisit dr. Raluca Ghionaru.

Potrivit Societăţii Române de Homeopatie, tratamentul homeopatic se poate dovedi benefic şi în cazul bebeluşilor, mai ales atunci când vorbim de colici, erupţii cutanate, probleme de dentiţie sau mici dificultăţi de respiraţie.

Se estimează că aproximativ 80% din populaţia lumii foloseşte medicina tradiţională. Raportul global al OMS privind medicina tradiţională şi complementară (2019) arată că homeopatia este utilizată în 100 de ţări din întreaga lume, ceea ce o face a treia cea mai populară medicină complementară specifică după acupunctură şi fitoterapie.

Până în prezent, 170 din cele 194 de state membre ale OMS au raportat utilizarea medicinei tradiţionale.

La nivel mondial există 233 de autorizaţii de punere pe piaţă pentru medicamente homepatice produse de Boiron. În România sunt înregistrate 642 de denumiri latineşti din care se folosesc vreo 350. Compania Boiron este prezentă cu 12 medicamente homeopatice cu nume de marcă înregistrată, care se pot elibera fără prescripţie medicală.

,,Ar fi bine dacă am ajunge măcar la 500 din medicamentele homeopatice unitare, să fie folosite către medici şi utilizate sub supravegherea farmaciştilor în România”, a subliniat Silvia Măinescu, director general Boiron România.

viewscnt