Situaţia actuală a sănătăţii piciorului la nivel mondial este puţin cunoscută, prin urmare specialiştii în podiatrie din lumea întreagă s-au întâlnit la Congresul Mondial de Podiatrie, în perioada 13-16 noiembrie 2019, la Miami, pentru a atrage atenţia că podiatria reprezintă unica soluţie pentru o îngrijire optimă a piciorului, fiind singura “încălţăminte” pe care o primim pentru toată viaţa. Asemenea încălţămintei de zi cu zi, podiatria protejează piciorul şi glezna şi se îngrijeşte de sănătatea lor, aşadar includerea podiatrilor în sistemul de sănătate reprezintă o necesitate majoră.
Federaţia Internaţională a Podiatrilor (FIP-IFP) a definit podiatria acea profesie a ştiinţelor medicale dedicată cercetării, prevenirii, diagnosticării şi tratamentului deformărilor, patologiei şi leziunilor piciorului şi structurilor aferente – în relaţie cu întregul corp, precum şi cu manifestările bolilor sistemice – cu ajutorul tuturor sistemelor şi tehnologiilor adecvate, folosindu-se de cunoştinţe ştiinţifice şi profesionale specializate.
Această specialitate medicală nu are grijă doar de picioare, ci oferă o stare generală de confort, fortifică sportivii, îmbunătăţeşte starea de sănătate şi lărgeşte orizontul indivizilor.
,,Podiatria este cel mai bine păzit secret al medicinei şi acest lucru trebuie să se schimbe. Includerea podiatrilor în sistemul de sănătate este o necesitate majoră într-un model de îngrijire centrat pe pacient, menit să îmbunătăţească calitatea vietii, eficienţa şi costurile îngrijirii pacienţilor. Cu această ocazie sperăm să creştem gradul de conştientizare a profesiei şi necesitatea integrării podiatrilor din întreaga lume în echipele multidisciplinare de picior diabetic, pentru a preveni amputaţiile şi a salva vieţi”, a declarat Christian Jérôme preşedintele FIP-IFP la cea de-a 23-a ediţie a Congresului Mondial de Podiatrie, potrivit siteului Asociaţiei de Podiatrie din România.
Profesia de podiatriu, reglementată în peste 21 ţări
Podiatria este o profesie independentă. Pacienţii pot ajunge la acest profesionist din domeniul sănătăţii în mod direct sau prin recomandarea altui medic. Podiatrul este acel profesionist medical, înalt specializat, instruit să diagnosticheze, trateze, reabiliteze şi să prevină bolile şi complicaţiile care afectează picioarele, gleznele şi membrele inferioare în general. Această meserie necesită un nivel superior de educaţie medicală, astfel că este nevoie de studii universitare pentru a o practica.
Podiatrul are dreptul de a prescrie, de a diagnostica, de a recomanda investigaţii suplimentare la alt medic, face parte din echipa multidisciplinară, are nevoie de acces la fişe medicale, are acces sau poate participa la cercetări ştiinţifice, îşi desfăşoară activitatea pe bază de dovezi ştiinţifice şi respectă codul eticii medicale.
Deşi podiatrii sunt cunoscuţi ca protectori ai persoanelor cu diabet zaharat, ei se ocupă de complicaţiile la nivelul piciorului, accesul la îngrijiri podiatrice este încă un privilegiu rezervat câtorva ţări din lume.
Profesia de podiatriu este recunoscută şi reglementată în peste 21 ţări, precum SUA, Anglia, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Spania, Singapore, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Franţa, Danemarca, Finlanda, Elveţia, Kuwait.
O estimare la nivel internaţional arată că există peste 100.000 de specialişti în podiatrie. În România, la sfârşitul anului 2018, ocupaţia de „podiatru” a primit avizului Ministerului Muncii şi al Justiţiei Sociale pentru a fi introdusă în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR).
Asociaţia de Podiatrie din România, membră a Federaţiei Internaţionale a Podiatrilor
În lume, la fiecare 20 de secunde, un picior este amputat din cauza diabetului. Potrivit statisticilor, se fac zilnic 4320 amputaţii la nivel mondial. Federaţia Internaţională de Diabet estimează că, prin includerea podiatrilor în echipa multidisciplinară care îngrijeşte atât piciorul diabetic, cât şi piciorul cu alte afecţiuni, numărul amputaţiilor la nivelul membrelor inferioare ar putea fi redus cu până la 85%.
Podiatria are nevoie de o identitate comună prin evidenţierea sferei de practică a podiatrilor din întreaga lume. În cadrul Congresului Mondial de Podiatrie s-a punctat importanţa armonizării podiatriei la nivel internaţional, urmărindu-se ca toţi podiatrii să urmeze aceleaşi standarde şi practici.
În cadrul evenimentului de la Miami, Asociaţia de Podiatrie din România a fost acceptată în marea familie FIP-IFP.
,,Este un teritoriu relativ nou pentru noi. Avem încrederea că vom fi un membru activ şi vom putea activa şi mai bine pentru promovarea şi dezvoltarea podiatriei în România, cât şi pentru a reprezenta acest domeniu la nivel internaţional. Este un succes important pentru noi şi dorim să mulţumim tuturor celor care ne susţin activitatea şi ajută la promovarea şi dezvoltarea podiatriei în România”, a declarat Norina Alinta Gâvan, fondator şi preşedinte onorific al Asociaţiei de Podiatrie.