Infecţiile tractului urinar (ITU) reprezintă o problemă în creştere, cu aproximativ 400 de milioane de cazuri pe an la nivel mondial şi aproape 250 000 de decese asociate cu rezistenţa antimicrobiană (RAM). Deşi ITU este deseori percepută ca o simplă infecţie bacteriană, 25-30% dintre acestea recidivează în termen de şase luni, în ciuda tratamentului cu antibiotice, din motive care nu sunt complet înţelese.
O cercetare, publicată miercuri, în revista Science Advances, este prima care utilizează un model sofisticat de ţesut uman pentru a explora interacţiunea dintre gazdă şi agenţii patogeni pentru şase specii comune care provoacă infecţii ale tractului urinar.
Constatările sugerează că abordarea „unică" a diagnosticului şi tratamentului utilizată în prezent în majoritatea sistemelor de sănătate este inadecvată.
Considerată o afecţiune care apare în principal femeile, ITU a fost în mod tradiţional puţin studiată şi niciun tratament antiinfecţios îmbunătăţit n-a mai fost dezvoltat de când Alexander Fleming a descoperit antibioticele, în urmă cu aproape un secol.
Diagnosticul se bazează în primul rând pe metoda uroculturii la mijlocul fluxului (testul dipstick), o tehnică de la începutul secolului XX despre care se ştie că ratează multe infecţii.
În acest studiu, cercetătorii de la Colegiul universitar din Londra (UCL) au dezvoltat modele celulare tridimensionale capabile să imite mediul biologic şi funcţia ţesutului vezicii urinare umane, pentru a observa interacţiunile dintre gazdă şi agentul patogen în condiţii cât mai apropiate de cele din corpul uman.
Aceste „mini-vezici urinare" au fost expuse la şase specii bacteriene care se găsesc în mod obişnuit în organul uman: Escherichia coli, Enterococcus faecalis, Pseudomonas aeruginosa, Proteus mirabilis, Streptococcus agalactiae şi Klebsiella pneumoniae.
Cercetătorii au descoperit că bacteriile formează ascunzişuri în peretele vezicii urinare, pentru a scăpa de celulele imune care patrulează organismul, cel mai probabil ca o modalitate de a supravieţui în acest mediu dur.
Dacă acest lucru se întâmplă cu bacteriile prietenoase, nu este o problemă, dar dacă patogenul provoacă o infecţie, asta poate deveni o problemă serioasă pentru diagnostic şi tratament, deoarece bacteriile nu vor fi neapărat detectate într-o probă de urină sau nu vor fi într-o poziţie în care antibioticele orale să poată ajunge la ele, spune prof. Jennifer Rohn, autoarea principală a studiului de la departamentul de medicină al UCL.
De asemenea, studiul a constatat că celulele umane au fost foarte bune în a distinge bacteriile prietenoase de cele mai puţin prietenoase, indiferent dacă acestea invadau sau nu peretele vezicii urinare.
Toate bacteriile „rele" testate au declanşat producţia de molecule imune, numite citokine, şi afectarea stratului superior al peretelui vezicii urinare, în timp ce bacteriile „bune" puteau coloniza peretele vezicii urinare fără a declanşa un răspuns imunitar.
„Nu toate bacteriile pot fi cultivate în laborator şi, chiar dacă ar putea fi, acest lucru nu ne spune dacă această tulpină este cauza unei infecţii sau dacă poziţia sa în peretele vezicii urinare ar face ca tratamentul standard de trei zile cu antibiotice să fie puţin probabil să o eradicheze", spune prof. Rohn.
Descoperirile indică faptul că tratamentele eficiente pentru infecţiile urinare persistente ar necesita capacitatea de a penetra ţesuturile umane, pentru a ajunge la populaţiile bacteriene care locuiesc în peretele vezicii urinare.
Un spin-out al UCL, AtoCap, dezvoltă în prezent modalităţi de administrare a medicamentelor în interiorul celulelor pentru a viza agenţii patogeni care se ascund acolo.
„Acest studiu confirmă ceea ce multe femei care s-au confruntat cu infecţii urinare persistente ştiu deja, şi anume că metodele actuale de diagnosticare şi tratare a acestor infecţii sunt inadecvate", a concluzionat prof. Rohn.
Este prea probabil ca testele cu tija de urină să rateze infecţiile care se ascund în peretele vezicii urinare, mai ales atunci când primul răspuns al pacientului la disconfort este să bea multă apă, ceea ce diluează testul, a mai precizat ea.
