Medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş au reuşit reimplantarea scalpului unei tinere de 20 de ani, care a suferit un accident într-un atelier de ţesătorie, după ce părul i s-a prins într-un război de ţesut. Intervenţia chirurgicală a durat circa 10 ore.
Echipa medicală a fost coordonată de dr. Cristian Trâmbiţaş, medic specialist chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, iar intervenţia a fost realizată săptămâna trecută.
Pacienta şi-a prins părul într-un război de ţesut, accident care a dus la avulsia (smulgerea) completă a scalpului.
"Intervenţia chirurgicală extrem de complexă a durat aproximativ 10 ore şi a constat în toaleta chirurgicală a scalpului şi a defectului de la nivelul capului, sub anestezie generală, disecţie pentru evidenţierea vaselor de sânge (artere şi vene), prepararea acestora urmată de arteriorafie şi venorafie, hemostaza, sutură la piele. Aproape toată intervenţia s-a derulat sub magnificaţie (lupe iniţial şi apoi, 6-7 ore, microscop)", a anunţat unitatea medicală, într-un comunicat.
Evoluţia pacientei este în prezent bună, scalpul fiind vascularizat, astfel încât intervenţia de replantare a scalpului este considerată cu succes. Pacienta va fi supusă la o serie de revizii minore în perioada următoare.
Spitalul a precizat că, întrucât cazul a fost extrem de complex şi existau anumite rezerve în privinţa reuşitei intervenţiei, echipa medicală a decis mediatizarea acestuia abia după ce evoluţia pacientei a înregistrat un trend ascendent.
Echipa medicală a fost formată din dr. Cristian Trâmbiţaş, medic specialist chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, conf. dr. Janos Szederjesi, medic primar ATI, şi medici rezidenţi chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă - dr. Cristian Vintilă, dr. Graţiana Lateş, dr. Camelia David şi dr. Timea Pap.