România se află la început de drum în ceea ce priveşte dezvoltarea unei generaţii de arhitecţi specializaţi în clinici şi spitale. Raluca Şoaita este fondatorul Tesseract Architecture, singurul studio de arhitectură specializat în arhitectură medicală din România şi unul dintre foarte puţinele cu acest profil din Europa Centrală şi de Est. Arhitecta şi-a dedicat ultimii 16 ani studiului amănunţit al acestui domeniu, participând până în prezent la proiectarea a aproape 1 milion de metri pătraţi de spitale şi clinici medicale. Care sunt provocările arhitecţilor medicali în România, de ce e nevoie să fie specializaţi în acest domeniu, dar şi ce a fost cel mai dificil lucru în proiectarea primelor spitale modulare: Spitalul de copii „Marie Curie” (#NoiFacemUnSpital), Spitalul Judeţean Sibiu, Spitalul Judeţean Focşani, realizate în România în perioada pandemiei, aflaţi dintr-o discuţie mai amplă cu Arh. Raluca Şoaita.
Studioul Tesseract Architecture a fost fondat în urmă cu doar 6 ani. Arhitecţii proiectează atât mari spitale judetene, clinici private, spitale cu monospecialitate, unităţi logistice şi facilităţi de producţie pentru domeniul medical şi farmaceutic, cât şi clădiri cu diferite funcţiuni comerciale (depozite, fabrici, cantine, spaţii de birouri, clădiri multifuncţionale, etc.).
Umanizarea spaţiilor reci din spitalele româneşti este o preocupare permanentă a Ralucăi Şoaita şi, de aceea, la proiectele de arhitectură medicală lucrează cu o echipă pluridisciplinară de specialişti, formată nu doar din arhitecţi si ingineri sau specialişti în echipamente medicale, cât şi din epidemiologi, psihologi, antropologi sau sociologi.
Ideea principală este că, dincolo de funcţionalitatea lor şi de a fi tehnic / sanitar / epidemiologic viabile (un element obligatoriu pentru spitale, care au un rol strategic într-o ţară), spitalele pot contribui în mod activ - prin modul în care sunt proiectate, la procesul de vindecare al bolnavilor (prin lumină, culore, spaţialitate).
Care este secretul proiectării unui spital? De ce este nevoie ca arhitecţii să fie specializaţi în infrastructură spitalicească?
Spitalul este unul dintre „actorii” principali în societate, comunitate, oraş sau regiune, iar starea de „sănătate” a spitalelor indică starea de sănătate a societăţii, în ansamblul său.
Proiectarea de spitale ar trebui să fie o nişă care să îşi găsească locul în sistemele educaţionale din întreaga lume, însă la momentul actual nici măcar în marile universităţi internaţionale aceasta nu se regăseşte în curriculă ca specializare în sine. Există cel mult câteva cursuri de masterat cu această specializare, însă puţine la număr şi nu cu un istoric îndelungat.
Particularitatea pe care o are proiectarea spitalelor derivă din nevoile tehnice foarte specifice şi din cele ale diverşilor utilizatori. Nevoile unui pacient sau cele operaţionale, ale echipelor medicale care lucrează într-un spital nu seamănă cu nevoile celor care activează într-un spaţiu logistic sau într-o clădire de birouri, de exemplu. Mai mult decât în cazul altor programe de arhitectură, o clădire cu destinaţie medicală se distinge prin gradul crescut de complexitate.
De aceea, atât înţelegerea tehnică a modului de funcţionare a unui spital cât şi înţelegerea nevoilor utilizatorilor (pacienţi, staff medical, vizitatori) sunt elemente care fac diferenţa în activitatea de proiectare medicală. Dacă în plan internaţional, arhitecţi de clinici şi spitale cu renume au acumulat experienţa necesară acestui domeniu, în România mai este încă un drum lung de parcurs pentru dezvoltarea unei generaţii de arhitecţi specializaţi.
Arhitectura medicală se învaţă exersând sau „furând” de la cei cu experienţă. Experienţa se construieşte pe o perioadă îndelungată de timp, având în vedere că vorbim despre un program de arhitectură complex şi despre recurenţa mică a oportunităţilor de a proiecta astfel de clădiri. Noi, în cadrul studioului de proiectare TESSERACT ARCHITECTURE, suntem norocoşi să lucrăm în mod constant proiecte medicale, foarte diverse din punct de vedere funcţional şi avem alături specialişti care au deja un portofoliu consistent de proiecte pe acest segment. Spre exemplu, eu studiez şi lucrez în această nişă, atât la proiecte în România, cât şi din cadrul internaţional de peste 16 ani.
Una dintre ideile principale pe care le promovăm, prin prisma experienţei de proiectare medicală, este pluridisciplinaritatea – integrarea diferitelor discipline complementare (pe lângă echipa tehnică de proiectare, completăm expertiza cu profesionişti din domeniul sociologiei, psihologiei, antropologiei, artei, etc.) în cadrul procesului de arhitectură. Aceasta deoarece este necesar să înţelegem şi să redăm în proiectul arhitectural, dincolo de nevoile tehnice ale spaţiului, nevoile emoţionale sau implicaţiile sociale ale unui spaţiu destinat comunităţii. În acelaşi timp, ne folosim şi de cunoştinţele utilizatorilor finali (pacienţi, însoţitori, personalul medical, administrativ şi tehnic), pe care îi invităm la discuţii încă din primele faze ale proiectului. În plus, dedicăm o mare parte din timp cercetării, testând soluţii şi tehnologii noi şi implicând un număr mare de profesionişti, atât locali cât şi internaţionali. Suntem atenţi la ce se întâmplă în lume în domeniu şi urmărim tendinţele internaţionale în designul de spitale.
Credem că ar fi foarte util, pentru arhitecţii care vor să aprofundeze direcţia aceasta, să realizeze stagii de pregătire în cadrul birourilor de proiectare specializate. De asemenea, ar fi interesant de introdus în programa academică locală, cel puţin un modul dedicat spitalului.
Ce a fost cel mai dificil în proiectarea primelor spitale modulare pe care le-aţi realizat în România?
Tesseract a realizat primele spitale modulare din România, în plină pandemie. Au fost proiecte foarte intense pentru că, pe lângă nevoia de a realiza foarte rapid acest tip de construcţii, acestea trebuiau să fie şi viabile din punct de vedere sanitar şi epidemiologic (de exemplu, să avem grijă ca prin proiectare să nu afectăm celelalte circuite din spitale şi să protejăm restul pacienţilor neinfectaţi de pacienţii cu Covid-19).
De asemenea, au fost foarte multe resurse implicate, de multe ori pro-bono – atât din partea noastră, cât şi din partea mai multor parteneri de-ai noştri. Am proiectat până în prezent 7 spitale modulare funcţionale (dintre care 3 au fost finalizate ca execuţie) şi peste 25.000 de metri pătraţi însumaţi în scheme funcţionale pentru spitale modulare, la care se adaugă alte proiecte în desfăşurare.
Dar provocarea principală în cazul acestora, ca şi în alte situaţii în România, a fost abordarea „nu se poate”. Noi am reuşit să dovedim contrariul, iar astăzi putem concepe proiectul tehnic al unui spital modular perfect funcţional (pentru diferite tipuri de întrebuinţări, nu doar pentru Covid) într-o perioadă de aproximativ o lună. Parcursul ulterior al proiectului depinde însă de timpul necesar eliberării avizelor pentru autorizarea lucrărilor şi a alor documente necesare pentru funcţionarea construcţiei.
Următoarea provocare va fi să arătăm că se poate realiza şi convertirea spitalului modular, după trecerea pandemiei (în spaţii pentru relocare temporară a serviciilor medicale, în spaţii logistice sau administrative, de exemplu) şi întrebuinţarea containerelor pentru o durată lungă de timp, evitând astfel risipa de resurse, atât financiare cât şi de mediu.
Care sunt cele mai mari provocări pentru un arhitect când vine vorba de proiectarea unui spital de stat în România? Dar a unui spital privat?
Atât pentru proiecte publice cât şi pentru proiecte private, cea mai mare provocare este identificarea specialiştilor locali cu experienţă în domeniu - project manageri, manageri de spitale, ingineri, experţi pe diferitele paliere necesare acestui tip de proiect.
În acelaşi timp, bugetarea serviciilor de proiectare pentru domeniul medical este o altă provocare, pentru că acestea sunt adeseori comparate cu servicii de proiectare pentru programe de arhitectură mai puţin complexe. Cu această provocare ne întâlnim cel mai des în proiectarea pentru beneficiari privaţi, care tind să optimizeze costurile de proiectare, având ca termen de comparaţie proiectarea pentru alte tipuri de clădiri, mai putin sofisticate şi mai puţin problematice din punct de vedere tehnic decât spaţiile medicale.
Din perspectiva provocărilor sistemice, legislaţia şi birocraţia pun cele mai mari dificultăţi. Legislaţia în domeniu este învechită şi nu este corelată - avem un normativ de proiectare pentru spitale a cărui cea mai recentă actualizare este din 1997 şi, în acelaşi timp, ordine ale Ministerului Sănătăţii pentru autorizarea diferitelor tipuri de spaţii medicale, care se contrazic cu normativul de proiectare. Pentru că proiectanţi fără experienţă folosesc normativul vechi drept ghid de proiectare, găsim în şantiere sau în proiecte soluţii depăşite, care nu mai corespund cu tehnologiile din timpurile noastre, care sunt ineficiente şi uneori chiar periculoase. Din fericire, acesta este în acest moment inclus într-un proiect de modificare la care am participat şi noi. Sperăm ca va fi pus în practică cât mai repede.
Nici normativul de proiectare pentru siguranţă şi evacuare în caz de incendiu nu este actualizat şi nu este adaptat pentru nevoia specifică domeniului medical – evacuarea unor persoane care nu se pot deplasa singure. În România încă evacuăm pacienţii cu targa pe verticală, utilizând scările, când soluţia cea mai potrivită şi eficientă pentru spitale este o evacuare pe orizontală între diferite compartimente de incendiu.
Mentalitatea şi lipsa de experienţă a echipelor de implementare din cadrul investitorilor rămâne o problemă majoră, lipsa de gândire integrată şi integrativă, care să coreleze nevoi şi date reale cu investiţii, masterplanuri, perspective pe termen lung şi care într-adevăr să implice specialişti în proiecte.
Care sunt tendinţele internaţionale în materie de design al spitalelor?
Există 3 direcţii principale care s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani, care fac clinica sau spitalul actual mai eficiente şi mai plăcute pentru utilizator:
Integrarea noilor tehnologii şi descoperiri tehnice – mai ales soluţii de reducere a consumului de energie în cadrul proiectării, execuţiei şi utilizării spitalului – o clădire este mare consumatoare de resurse, energofagă.
În prezent, proiectăm şi executăm şi în România spitale cu ajutorul BIM – Building Information Modeling, un instrument care integrează toate informaţiile (de la planuri de arhitectură, la instalaţii, materiale de construcţii ş.a.), eficientizând astfel procesul şi optimizând resursele, oferind o perspectivă de ansamblu asupra întregului proiect. În lume, există acum spitale digitalizate, există echipamente medicale din ce în ce mai precise; există inteligenţă artificială, care preia taskurile repetitive şi lasă personalului timp pentru taskurile critice etc.
O altă tendinţă este cea de umanizare a spitalelor (cum este exemplul spitalelor cu locuri de joacă pentru copii, pe care am început să le propunem şi implementăm din ce în ce mai des în România), astfel încât să obţinem spaţii care participă la vindecare.
Cel mai amplu exemplu de „umanizare” într-un spital românesc este spitalul de copii Marie Curie / proiectul #NoiFacemUnSpital al Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”. Am gândit fiecare spaţiu cu gândul la a face mai tolerabilă trecerea micuţilor pacienţi prin spital, a părinţilor lor, precum şi la a face mai uşoară şi mai eficientă munca staff-ului medical. De exemplu, avem sală de cinema pentru copiii trataţi în spital, paturi pentru părinţi (ca sa nu mai doarmă în acelaşi pat cu copiii) sau spaţii în care părinţii pot lucra în timp ce copiii sunt la tratament sau se pot odihni / rămâne singuri cu gândurile lor.
Utilizarea de tehnologii şi materiale prietenoase cu mediul este cea de-a treia tendinţă majoră, în marile spitale din lume. Avem deja şi în România sisteme BMS (Building Management System) în spitale, care ajută la monitorizarea şi eficientizarea consumului de energie. De asemenea, o mare parte din furnizorii specializaţi în domeniu produc deja materiale şi finisaje eco-friendly. De asemenea, integrăm din ce în ce mai mult biofilia în cadrul proiectelor noastre (cel mai recent exemplu este noul Spital Judeţean de la Sibiu, dar şi clinicile private recent semnate de TESSERACT): integrarea naturii, a elementelor de design inspirate din natură şi a plantelor în interiorul spitalului (în măsura în care este posibil din punct de vedere al normelor sanitare). Studiile spun că designul biofilic al unui spital poate creşte cu 85% şansele de recuperare post-operatorie.
În ce măsură este realizabil un spital verde în totalitate în România şi cu cât este mai scumpă realizarea acestuia decât a unuia clasic?
Din punct de vedere arhitectural, este 100% realizabil, însă bineînţeles că depinde foarte mult de dimensiunea acestuia, de posibilitatea de finanţare, de echipa de management implicată şi de diverşi alţi factori.
Dacă o clinică se poate realiza în câteva luni, un spital poate dura ani de zile. Un spital verde include foarte multe particularităţi (tehnologie, echipamente, materiale, etc.), iar acesta este şi motivul pentru care costurile diferă în general. În acelaşi timp, spitalul este un mare consumator de energie prin prisma instalaţiilor complexe şi a echipamentelor specifice.
În linii mari, diferenţa de cost pentru un spital verde faţă de un spital clasic presupune o discuţie mai amplă, însă trebuie avut în vedere că pe durata de viaţă a unui spital verde foarte multe dintre categoriile de costuri privind mentenanţa vor fi optimizate (ca, de exemplu, costul cu iluminarea). Aşadar, construcţia sa iniţială va fi mai scumpă, dar va fi mult mai eficientă întreţinerea şi administrarea sa.
