O tuse ar putea răspândi un ,,nor” de COVID-19 în întreaga cameră, dar o mască facială poate micşora foarte mult dimensiunea şi răspândirea acelui nor, arată un nou studiu. Volumul norului de COVID-19 fără mască este de aproximativ şapte ori mai mare decât cu o mască chirurgicală şi de 23 de ori mai mare comparativ cu o mască N95, au descoperit cercetătorii.
„Am constatat că orice lucru care reduce distanţa parcursă de nor, cum ar fi o mască, batista sau tuse într-un cot, ar trebui să reducă foarte mult regiunea pe care se dispersează picăturile de la tuse şi, prin urmare, şansele de infecţie”, a spus cercetătorul Rajneesh Bhardwaj, de la Indian Institute of Technology Bombay, din Mumbai, potrivit MedicineNet.com.
Folosind teoria jetului şi datele din literatura de specialitate, Bhardwaj şi colegul său Amit Agrawal au descoperit că primele 5 până la 8 secunde după tuse sunt esenţiale pentru suspendarea picăturilor în aer şi răspândirea bolii. După aceea, norul de tuse începe să se rupă.
Rezultatele studiului i-au ajutat pe cercetători să elaboreze o formulă pentru a determina numărul maxim de persoane care pot fi într-o secţie de spital şi rata la care trebuie să circule aerul dintr-o cameră, lift, cinematograf, maşină, cabină de avion sau restaurant.
„Estimăm acest volum de aer, care poate ajuta la proiectarea ventilaţiei spaţiilor închise şi, prin urmare, la reducerea răspândirii bolii”, a spus Agrawal într-un comunicat de presă al Institutului American de Fizică.
Cercetătorii ne sfătuiesc să menţinem aerul proaspăt, astfel vom reduce şansele de infecţie.