Medicamentul prazosin, testat într-un studiu clinic în SUA pentru prevenirea “furtunii de citokine” la pacienţii cu Covid-19

Medicamentul prazosin, testat într-un studiu clinic în SUA pentru prevenirea “furtunii de citokine” la pacienţii cu Covid-19

Medicamentul prazosin, un blocant alfa-adrenergic, este testat într-un studiu clinic demarat de Şcoala de Medicină a Universităţii Johns Hopkins pentru prevenirea aşa-numitei “furtuni de citokine” la unii pacienţi cu Covid-19, boala provocată de coronavirusul SARS-CoV-2.

Pentru unii pacienţi cu Covid-19, suprareacţia propriului sistem imunitar – ce cauzează “furtuna de citokine” - poate fi mai dăunătoare decât virusul în sine.

Tocmai de aceea, cercetătorii de la Johns Hopkins încearcă să determine dacă această suprareacţie a sistemului imunitar poate fi prevenită prin folosirea de alfa-blocante.

Medicamentul clorhidrat de prazosin determină relaxarea şi lărgirea vaselor de sânge (vene şi artere), uşurând circulaţia sângelui prin acestea, fiind aprobat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale şi insuficienţei ventriculare.

În prezent, echipa de cercetători înrolează pacienţi cu Covid-19 internaţi la Spitalul Johns Hopkins din Baltimore, cu vârsta între 45 şi 85 de ani şi care nu au necesitat ventilare mecanică sau terapie intensivă după diagnostic.

În cadrul studiului clinic, cercetătorii vor încerca să determine dacă alfa-blocantele pot preveni hiperinflamaţia generată de suprareacţia sistemului imunitar la pacienţi, după ce testele realizate pe animale în laborator au sugerat că medicamente precum prazosinul ar putea avea un astfel de efect.

De asemenea, analiza datelor pacienţilor internaţi în spital cu pneumonie sau detresă respiratorie acută au indicat că cei care luau medicamente alfa-blocante au înregistrat riscuri mai mici de deces.

“Abordarea pe care o preferăm presupune tratarea pacienţilor cu risc crescut într-un stadiu timpuriu al bolii, când cunoaştem că sunt infectaţi, dar înainte să aibă simptome severe”, a afirmat Bert Vogelstein, unul dintre medicii care coordonează studiul, citat de sciencedaily.com.

Dacă rezultatele studiului vor arăta că medicamentul este sigur şi eficient îm tratamentul Covid-19, el al putea fi folosit pentru prevenirea unor forme grave ale bolii la alţi pacienţi.

Totuşi, cercetătorii consideră că, în cazul unor rezultate pozitive, medicamentul ar putea fi folosit ca o formă secundară de prevenire – adică limitarea simptomelor înainte ca ele să devină severe şi nu oprirea infecţiei.

viewscnt