Plecând de la faptul că avocado consumat regulat aduce un risc redus de boli cardiovasculare, acest fruct fiind de bază în dieta ketogenică, oamenii de ştiinţă au vrut să afle dacă acest tip de regim alimentar este în măsură să afecteze rezultatele imagistice ale pacienţilor în cazul uni PET -CT al creierului.
Cercetătorii australieni au confirmat ideea că pacienţii care aderă la o dietă ketogenică pot prezenta o absorbţie cerebrală redusă de 18F-FDG la imagistica PET. Potrivit experţilor implicaţi în analiză, acest studiu se adaugă dovezilor crescânde care sugerează că medicii ar trebui să ia notă de obiceiurile alimentare ale pacienţilor pe măsură ce dieta ketogenică devine mai populară.
„Mai mulţi pacienţi care efectuează tomografia cu emisie de pozitroni (PET) cu 18F-FDG a creierului se află în cetoză terapeutică. Având în vedere că cetonele pot acţiona ca un substrat metabolic pentru creier, este relevant să înţelegem impactul cetozei asupra acestor imagini”, a explicat O. A. Bennett de la Spitalul Prince of Wales din Sydney, Australia autorul corespondent al studiului.
Folosind imagistica în cazul a 52 de indivizi care aderă la o dietă ketogenică şi care au făcut PET -CT la nivelul creierului, experţii au observat o asociere negativă între nivelurile de glucoză serice şi absorbţia 18F-FDG din întreg creierul la aceşti pacienţi. Ei au descoperit că, pe măsură ce nivelurile de cetone serice au crescut, valorile standardizate de absorbţie bazate pe greutatea corporală (SUVbw) au scăzut. Această constatare a fost observată în întregul creier.
Explicând semnificaţia acestor descoperiri, autorii au remarcat că „absorbţia 18F-FDG asociată cu cetonele reflectă cel mai probabil o reducere reală a metabolismului glucozei de către creier, datorită utilizării preferenţiale a corpilor cetonici ca substrat energetic alternativ, independent de disponibilitatea glucozei,”.
Cercetătorii australieni, conform siteului healthimaging.com, au adăugat că atunci când SUV-urile sunt folosite pentru a diferenţia între stările patologice şi fiziologice, nivelurile serice de glucoză şi cetone ar trebui luate în considerare la pacienţii cu cetoză terapeutică.
Dieta ketogenică este bazată pe o alimentaţie compusă din peste 65% grăsimi, 30% proteine şi 5% glucide. În acest regim se consumă carne de toate felurile, ouă, brânză grasă, telemea, caşcaval, unt şi smântână. Sunt recomandate şi multe legume cu frunze verzi, care au puţini carbohidraţi: spanac, salată, varză, pătrunjel, dar şi nuci, seminţe, şi bineînţeles avocado. Trebuie evitate cerealele, cartofii, mazărea, fasolea şi mierea şi zahărul.