Organismul uman încearcă să refacă stocul de celule sanguine pierdute imediat după ce se donează sânge, acest lucru determinând producţia de celule noi care îmbunătăţesc starea de sănătate a donatorului, spun medicii, care precizează că în două săptămâni se reface complet componenta celulară donată.
Precizările vin în contextul în care, începând cu anul 2004, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit ca 14 iunie să fie Ziua mondială de sensibilizare a oamenilor de pe întreg mapamondul pentru nevoia acută de sânge.
''E ziua în care se mulţumeşte tuturor donatorilor pentru gestul lor voluntar de a salva vieţi. De asemenea, este şi ziua în care se aminteşte cât de importante sunt aceste produse obţinute din sânge pentru pacienţi şi cât de important este ca ele să fie sigure pentru cei care le primesc ", se arată într-un comunicat al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".
“Produsele din sânge nu sunt medicamente care se pot cumpăra din magazine, se obţin doar prin bunăvoinţa şi altruismul donatorilor, au un termen de valabilitate scurt şi condiţii de păstrare şi manipulare speciale”, se mai arată în comunicat.
Cei care donează sânge devin "mai sănătoşi", arată mai bine, beneficiază de analize de sânge gratuite, se previne hemocromatoza (hemocromatoza cunoscută şi ca "diabetul bronzant" este o afecţiune genetică sau dobândită, determinată de acumularea fierului în organism).
Alte efecte - se reduce îmbătrânirea întrucât scade nivelul de stres, se previne chiar şi infarctul şi accidentul vascular cerebral.
De asemenea, specialiştii afirmă că prin donarea de sânge scade şi riscul de cancer, vindecarea plăgilor este mai rapidă şi scade şi colesterolul.
"S-a dovedit, prin studii de specialitate, că persoanele care se implică în proiecte altruiste trăiesc o viaţă mai frumoasă, împlinită şi chiar mai lungă. Donarea de sânge este o acţiune altruistă, astfel încât nu numai că salvezi vieţile altora, dar te ajută să trăieşti mai mult şi mai sănătos", spun specialiştii.
Totodată, în urma donării se îmbunătăţeşte şi starea de spirit. De fiecare dată când cineva donează sânge ajută la salvarea a trei vieţi, potrivit specialiştilor.
Ministerul Sănătăţii a propus săptămâna aceasta modificări importante ale legislaţiei privind transfuzia de sânge, între care înfiinţarea Sistemului Naţional Informatic de Transfuzie Sanguină (SNITS) care să asigure trasabilitatea de la venă la venă, precum şi desemnarea de responsabili pentru această activitate.