Ministerul Sănătăţii ar putea primi 3,5 miliarde lei în plus la rectificarea bugetară, arată proiectul de rectificare publicat miercuri de guvern.
Este cea mai mare sumă primită de un minister în proiectul de rectificare bugetară, care va fi aprobat luna aceasta de către guvern, prin ordonanţă de urgenţă.
Bugetul Ministerului Sănătăţii pe 2021, aprobat de Parlament, este de 17,58 miliarde lei (3,6 miliarde euro). Dacă rectificarea se aprobă în forma propusă, bugetul Ministerului Sănătăţii din 2021 va depăşi 21 miliarde lei.
Un alt proiect, propus de Ministerul Sănătăţii, prevede majorarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 10 milioane lei, din fondul de rezervă al guvernului, pentru cumpărarea de vaccinuri necesare imunizării copiilor împotriva bolilor transmisibile.