Ministerul Sănătăţii: Medicamentul favipiravir va fi eliberat prin farmaciile cu circuit închis din spitale, pe bază de prescripţie medicală

Ministerul Sănătăţii: Medicamentul favipiravir va fi eliberat prin farmaciile cu circuit închis din spitale, pe bază de prescripţie medicală

Medicamentul antiviral favipiravir, adus în România de o companie farmaceutică şi folosit în tratamentul formelor uşoare şi medii de Covid-19, va fi eliberat prin farmaciile cu circuit închis din spitale, pe bază de prescripţie medicală, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii. 

Anunţul vine în condiţiile în care Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a realizat o evaluare în baza căreia a emis o autorizaţie pentru nevoi speciale valabilă în România şi în baza căreia se permite administrarea madicamentului în unităţile sanitare, sub supraveghere medicală.

Medicamentul favirapir are un aviz temporar pentru fabricaţie şi comercializare în India, obţinut în urma unui proces de evaluare accelerată şi condiţionată.

"După discuţiile avute cu specialiştii din comisia de boli infecţioase şi conducerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, vom studia posibilitatea eliberării acestui medicament în ambulatoriu prin farmaciile de circuit închis din cadrul spitalelor, gratuit, numai cu prescripţie medicală şi cu urmărirea bolnavului pe parcursul tratamentului de către medicul de familie", a declarat miercuri Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Într-o adresă către Ministerul Sănătăţii, comisia de boli infecţioase consideră că medicamentul poate fi eliberat în spital şi ambulatoriu la recomandarea medicilor, numai cu prescripţie medicală.

Medicamentul favipiravir a fost introdus în august 2020 în protocolul de tratament pentru Covid-19 din România. În iunie 2020, Japonia a donat României 12.200 de tablete de favipiravir pentru a fi folosite în tratamentul pacienţilor cu Covid-19, în cadrul unui studiu clinic internaţional.

Ulterior, compania Terapia Cluj, controlată de grupul farmaceutic indian Sun Pharma, a adus în România peste 1 milion de tablete de favipiravir.

Favipiravir este un medicament eliberat doar pe bază de prescripţie medicală, iar costul tratamentului este de maximum 200 de lei de pacient.

Medicamentul favipiravir are dublă indicaţie: în gripa sezonieră şi în infecţia cu SARS-CoV-2 şi poate fi administrat atât în spital, cât şi în ambulatoriu, datorită formei sale orale, la recomandarea medicului specialist sau de familie.

viewscnt