Cercetări recente oferă noi dovezi că procesele epigenetice din cursul dezvoltării timpurii sunt cel mai probabil implicate în creşterea riscului pentru obezitate.
Numărul persoanelor cu obezitate a crescut rapid în ultimele decenii. Statisticile estimează că, peste 2 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu obezitate, fenomenul contribuind la sănătatea precară a indivizilor la nivel mondial.
În ciuda deceniilor de cercetare asupra regimurilor alimentare şi a tratamentelor care includ exerciţiile fizice, mulţi oameni continuă să se lupte să slăbească. Cercetătorii de la Colegiul de Medicină Baylor din Statele Unite, în colaborare cu alte instituţii cred că au aflat şi de ce, şi spun acum că ar trebui schimbată perspectiva supra obezităţii de la tratament la prevenţie.
Echipa a publicat miercuri un studiu în revista Science Advances conform căruia mecanismele moleculare ale dezvoltării creierului în timpul primelor luni de viaţă reprezintă un posibil factor determinant major al riscului de obezitate.
Studiile de amploare, realizate anterior pe oameni, au sugerat că genele care sunt cel mai puternic asociate cu obezitatea sunt exprimate în creierul în curs de dezvoltare.
Studiul recent publicat s-a concentrat pe dezvoltarea epigenetică la şoareci.
Epigenetica este un sistem de marcare moleculară, care determină ce gene vor fi sau nu utilizate în diferite tipuri de celule (factorii care permit reluarea ordonată a transcripţiei în celulele nou-născute după mitoză).
În esenţă, epigenetica afectează modul în care genele sunt citite de către celule şi, ulterior, modul în care acestea produc proteine.
„Decenii de cercetare pe oameni şi modele animale au arătat că influenţele mediului în timpul perioadelor critice de dezvoltare au un impact major pe termen lung asupra sănătăţii şi bolilor”, a declarat autorul corespondent al studiului, dr. Robert Waterland, profesor de pediatrie-nutriţie şi membru al Centrului de Cercetare pentru Nutriţia Copiilor - USDA, de la Baylor.
„Reglarea greutăţii corporale este foarte sensibilă la o astfel de programare a procesului de dezvoltare, dar cum funcţionează mai exact acest proces este o mare necunoscută”, a precizat medicul.
În acest studiu echipa s-a concentrat pe o regiune a creierului, numită nucleul arcuat din hipotalamus, care este un reglator principal al aportului alimentar, al activităţii fizice şi al metabolismului.
„Am descoperit că nucleul arcuat suferă o maturare epigenetică extinsă în timpul vieţii postnatale timpurii. Această perioadă este, de asemenea, extrem de sensibilă la programarea de dezvoltare a reglarii greutăţii corporale, sugerând că aceste efecte ar putea fi o consecinţă a unei maturării epigenetice dereglate”, a declarat primul autor, dr. Harry MacKay.
Echipa a efectuat analize ale metilării ADN-ului - o etichetă epigenetică importantă - şi ale expresiei genelor, la nivelul genomului, înainte, şi după închiderea ferestrei critice postnatale pentru programarea dezvoltării greutăţii corporale.
„Unul dintre cele mai mari puncte forte ale studiului nostru este faptul că am studiat cele două clase majore de celule cerebrale, neuroni şi celule gliale”, a explicat MacKays. „Se pare că maturarea epigenetică este foarte diferită între aceste două tipuri de celule”.
Conform autorilor, studiul este primul care compară această dezvoltare epigenetică la bărbaţi şi femei.
„Am fost surprinşi să constatăm diferenţe mari între sexe. De fapt, în ceea ce priveşte aceste modificări epigenetice postnatale, bărbaţii şi femeile sunt mai mult diferiţi decât sunt similari. Şi, multe dintre schimbări au avut loc mai devreme la femei decât la bărbaţi, ceea ce indică faptul că femeile sunt precoce în acest sens”, a spus dr. Waterland.
Cercetătorii au comparat datele epigenetice de la şoareci cu datele umane din studii mari de asociere la nivelul genomului, care evaluează variantele genetice asociate cu obezitatea, şi au fost foarte surprinşi de rezultatele obţinute.
Regiunile genomice vizate pentru maturarea epigenetică în nucleul arcuat de şoarece s-au suprapus puternic cu regiunile genomice la om, asociate cu indicele de masă corporală, care este un indice al obezităţii.
„Aceste asocieri sugerează că riscul de obezitate la om este este determinat în parte de dezvoltarea epigenetică în nucleul arcuat”, a spus dr. MacKay.
Oamenii de ştiinţă spun că rezultatele oferă noi dovezi că procesele epigenetice din cursul dezvoltării sunt probabil implicate în riscul de obezitate, atât prin influenţele timpurii de mediu, cât şi prin cele genetice.
În consecinţă spun ei, eforturile de prevenire care vizează aceste procese de dezvoltare ar putea fi cheia pentru oprirea epidemiei de obezitate la nivel mondial.
