Estimările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că au murit aproape 15 milioane de oameni ca urmare a pandemiei de COVID-19 în 2020 şi 2021, adică de aproape trei ori mai mult decât s-a raportat anterior.
Cercetătorii au spus că pandemia de COVID-19 a provocat aproximativ 4,5 milioane de decese, mai mult decât s-ar fi aşteptat în 2020 şi 10,4 milioane, mai mult în 2021 decât se estimase, potrivit unui raport publicat în revista Nature.
Prin comparaţie, bolile de inimă au fost principala cauză de deces la nivel mondial în 2019, cu aproape 9 milioane de decese, dar pe baza acestor cifre, „ne-am aştepta ca boala COVID-19 să fie printre principalele cauze de deces în 2020 şi principala cauză de deces în 2021”, au concluzionat autorii studiului, după cum arată siteul medicinenet.com.
India, Rusia, Indonezia, Statele Unite, Brazilia şi Mexic au avut cele mai multe decese din cauza COVID-19 în 2020 şi 2021, potrivit noii analize. India a avut 4,7 milioane de decese pe parcursul perioadei de doi ani, devenind de departe cea mai grav afectată ţară în timpul pandemiei, au spus cercetătorii.
Mai mult de o treime din toate decesele legate de COVID s-au produs în Asia de Sud-Est, aproape 6 milioane de decese, iar „aceasta s-a datorat în primul rând Indiei”, a declarat cercetătorul senior Jonathan Wakefield, profesor de biostatistică la Universitatea din Washington, în Seattle.
„A existat un focar devastator în 2021 în India şi, prin urmare, a existat un număr mare de decese în exces”, a spus Wakefield.
America de Nord şi Sud şi regiunile europene au avut şi ele cele mai multe decese cauzate de pandemie, după Asia de Sud-Est, fiecare cu aproximativ 3,2 milioane de deces emai mult, a spus Wakefield.
„În opinia dr. Aaron Glatt, specialist în boli infecţioase la Mount Sinai South Nassau din New York City, cifrele raportate sunt mult mai mici decât cifrele reale. „Este absolut corect că există multe, multe decese care sunt subraportate din cauza COVID”, a precizat infecţionistul.
Testele pentru COVID nu au fost disponibile la începutul pandemiei, iar unele părţi ale globului nu au obţinut niciodată acces deplin la teste adecvate, au spus Wakefield şi Glatt.
„Oamenii au murit fără a avea un diagnostic definitiv de COVID, chiar dacă acest lucru a fost suspectat”, a spus Glatt.
În plus, acurateţea înregistrărilor deceselor variază mult de la o ţară la alta şi acea acurateţe a devenit şi mai proastă pe măsură ce COVID-19 a presat sistemele de sănătate.
„Când sistemele se defectează, este mult mai greu să detaliezi de ce au murit oamenii, deoarece se întâmplă şi alte lucruri cu cărora trebuie să le faci faţă. De asemenea, unele ţări au raportat insuficient numărul de decese din motive politice pentru că, după cum ştiţi, este o problemă politică uriaşă, câţi oameni au murit şi dacă aceste decese ar fi putut fi evitate. Nu vom şti niciodată câţi oameni au murit în pandemie în multe ţări, pentru că datele nu vor ajunge niciodată”, a atras atenţia Wakefield.
Echipa de cercetare a creat un model computerizat complex pentru a calcula numărul deceselor care ar fi fost aşteptate dacă nu ar fi avut loc pandemia, precum şi o relatare mai precisă a deceselor legate de COVID care au avut loc.
Analiza lor a concluzionat că boala COVID-19 a fost responsabilă pentru aproximativ 14,8 milioane de decese la nivel global în 2020 şi 2021. Anterior, au fost raportate 5,4 milioane de decese din cauza COVID-19 în cei mai dificili doi ani ai pandemiei.
Cercetătorii au estimat că în 2020 au avut loc cu 0,06% mai multe decese decât se aşteptau din cauza COVID-19, iar această rată s-a dublat la 0,13% în 2021. Aceste procente nu par atât de ridicate, dar depăşesc ratele de mortalitate ale pandemiilor de gripă din 1957, 1968 şi 2009 (estimate la 0,04%, 0,03% şi, respectiv, 0,005%), au remarcat autorii studiului.
Decesele cauzate de COVID-19 raportate oficial în Statele Unite nu au fost departe de estimările deceselor pe care le-au calculat cercetătorii, a remarcat Glatt.
„Am avut capacităţi de testare mai bune, nu la început, ci în cele din urmă, şi am testat fiecare pacient care a intrat în spital pentru COVID. Cred că cifrele din Statele Unite sunt probabil mult mai precise decât cifrele din alte ţări”, a spus Glatt
Pe de altă parte, unele ţări sunt foarte mult în urmă, Peru este exemplul extrem, cercetătorii estimând că probabil a avut de două ori mai multe decese legate de COVID decât a raportat.
De asemenea, Ecuador şi Bolivia şi-au subestimat drastic numărul deceselor cauzate de COVID-19, cu aproximativ 50% mai multe decese în aceste ţări decât au raportat iniţial, au arătat concluziile studiului.
„Peru, Ecuador şi Bolivia au avut toate focare cu adevărat devastatoare”, a spus Wakefield. Aceste estimări arată că naţiunile din întreaga lume trebuie să aibă o mai bună urmărire a cauzelor de deces, în special într-o pandemie.
Citeşte şi Riscuri chirurgicale mai mari în timp pentru o persoană care necesită operaţie şi a avut Covid-19