Oamenii de ştiinţă au descoperit o posibilă ţintă pentru tratarea carcinomului cu celule renale.
Cel mai cuprinzător studiu al cancerului de rinichi la nivel de celulă a descoperit o ţintă potenţială de medicamente pentru tratarea carcinomului cu celule renale, un cancer cu o rată de mortalitate ridicată care este greu de detectat.
Cercetătorii de la institutul Wellcome Sanger, Cambridge şi spitalele universităţii au descoperit că celulele imune, cunoscute sub numele de macrofage, care exprimă gena IL1B au un rol cheie în dezvoltarea tumorilor.
Un studiu, publicat săptămâna trecută în Cancer Cell, recomandă macrofagele IL1B drept o ţintă terapeutică promiţătoare pentru tratarea carcinomului cu celule renale. Acest tip de celulă a fost deja vizată folosind medicamente existente care previn cancerul pulmonar.
Cercetătorii propun studii clinice pentru a demonstra că ţintirea IL1B poate fi utilizată pentru a preveni în mod eficient formarea sau progresia carcinomului cu celule renale.
Carcinomul cu celule renale (RCC) este al şaptelea cel mai frecvent cancer din Marea Britanie, cu trei sferturi din cazuri şi majoritatea deceselor cauzate de carcinomul cu celule renale cu celule clare (ccRCC).
Boala are o rată a mortalităţii de 50%, în parte şi pentru că trei din cinci pacienţi nu prezintă simptome până când cancerul este într-un stadiu avansat.
Multe tumori RCC se formează atunci când ambele copii ale genei VHL sunt oprite. Un subgrup de pacienţi au cancer renal moştenit, precum sindromul Von Hippel-Lindau (VHL), o afecţiune genetică în care o copie a genei VHL este oprită la naştere. A doua copie a genei VHL este de obicei oprită ca urmare a unui eveniment genetic, care apare adesea la începutul vieţii, ceea ce duce la formarea a nenumărate tumori.
În acest nou studiu, cercetătorii de la Institutul Sanger Institute şi universitatea Cambridge au studiat peste 270.000 de celule unice şi 100 de probe de la 12 pacienţi cu tumori renale, prelevate din diferite părţi ale tumorii, precum şi din ţesut renal normal. Probele au fost analizate folosind secvenţierea ARN cu o singură celulă şi profilarea moleculară - transcriptomica spaţială - pentru a identifica locul exact al celulelor specifice din ţesuturi.
Analiza a evidenţiat un anumit tip de celulă imunitară, celule macrofage care exprimă gena IL1B, ca fiind abundente la marginile tumorilor
.„Folosirea secvenţierii unicelulare şi transcriptomica spaţială ne-a permis să descoperim nu numai ce tipuri de celule au fost prezente în aceste tumori de carcinom cu celule renale, ci şi cum au fost organizate tipurile de celule în spaţiul microtumoral. Această abordare ne-a permis identificarea macrofagelor care exprimă gena IL1B la vârful tumorilor, acţionând aproape ca o avangardă pentru creşterea acestora”, explică dr. Ruoyan Li de la institutul Sanger.
Descoperirile sunt de un interes deosebit pentru persoanele cu sindrom VHL, care sunt foarte predispuşi să dezvolte tumori numeroase şi persistente. În timp ce tumorile renale pot fi monitorizate şi îndepărtate chirurgical înainte de răspândirea cancerulului în alte părţi ale corpului, altele noi se vor forma, şi există o limită de câte ori pacienţii pot fi operaţi înainte de a-şi pierde funcţia renală.
Ca urmare a progreselor cercetărilor, perspectivele pentru cei care trăiesc cu boala VHL s-au îmbunătăţit mult în ultimii ani. Chiar înainte ca gena VHL să fie identificată, standardul de îngrijire a fost întotdeauna supravegherea pe viaţă şi intervenţii chirurgicale frecvente, dureroase şi costisitoare pentru a elimina tumorile din corp, spune Joshua Mann, MPH, director de sănătate, al Asociaţiei VHL.
„Ne apropiem de o nouă eră a gestionării bolii VHL, cu o schimbare majoră de paradigmă care ar putea chiar să elimine aceste intervenţii chirurgicale. O modalitate de a trata tumorile legate de VHL fără intervenţie chirurgicală ar fi o şansă uriaşă pentru cei cu această afecţiune” a declarat Mann.
Cercetătorii planifică deja studii clinice pentru a testa dacă ţintirea macrofagelor IL1B poate fi un tratament eficient pentru RCC. Faptul că medicamente existente care vizează această cale s-au dovedit a fi eficiente în prevenirea unor cancere pulmonare, oferă speranţe în favoarea obţinerii unor rezultate promiţătoare.
„Ţintirea macrofagelor IL1B poate oferi o modalitate de a trata carcinoamele cu celule renale fără a recurge la intervenţii chirurgicale”, a declarat la rândul său dr. Thomas Mitchell, de la universitatea Cambridge.
„Acest lucru va fi deosebit de important pentru pacienţii cu boala VHL, deoarece ar trebui să putem preveni formarea tumorilor, concentrându-ne, în principal, pe genetica lor, mai degrabă decât să aşteptăm ca acestea să crească şi să le îndepărtăm. Aşa cum este cazul tuturor cancerelor, cu cât putem interveni mai devreme, cu atât mai bine” a mai spus medicul.