O echipă de medici cardiologi din Târgu Mureş a participat la un studiu european de validare a Angio Computer Tomografiei Cardiace ca alternativă neinvazivă a cateterismului cardiac, ale cărui rezultate au fost publicate în New England Journal of Medicine (NEJM), una dintre cele mai importante publicaţii ştiinţifice medicale de pe plan mondial.
Echipa de cercetate de la Centrul Medical CardioMed şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţă şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş a participat la studiul DISCHARGE, finanţat de Comisia Europeană, alături de cercetători din 31 de spitale din Europa.
"Acest proiect a validat Angio Computer Tomografia Cardiacă ca alternativă neinvazivă a cateterismului cardiac, demonstrând că Angio CT oferă informaţii de calitate egală, dar cu mai puţine complicaţii, comparativ cu coronarografia invazivă", a anunţat Centrul Medical CardioMed, într-un comunicat.
Proiectul DISCHARGE a fost coordonat de Universitatea din Berlin/Spitalul Charité şi a demonstrat că Angio Computer Tomografia Cardiacă este la fel de fiabilă ca şi coronarografia pentru pacienţii cu suspiciune de boală coronariană.
În România, studiul clinic a fost coordonat de către prof. univ. dr. Theodora Benedek, profesor la UMFST şi şef al Clinicii de Cardiologie a SCJU Târgu Mureş, coordonator al tuturor centrelor participante din Europa de Est şi unul din principalii autori ai studiului publicat în NEJM. Printre autorii articolului se numără alţi patru medici cardiologi din Târgu Mureş.
În România, procedurile imagistice din studiu s-au realizat la Centrul Medical CardioMed, fiind înrolaţi peste 300 de pacienţi cardiovasculari.