Oamenii de ştiinţă din Australia au descoperit o moleculă în celulele imune din organism, care poate reprograma sistemul imunitar pentru a întrerupe inflamaţia.
O moleculă din celulele imunitare derivată din glucoză şi care are capacitatea de a stopa dezvoltarea bacteriilor şi de a atenua răspunsurile inflamatorii, a fost identificată în cadrul unui nou studiu condus de universitatea din Queensland, Australia, potrivit Agerpres.
„Efectele acestei molecule, numite ribuloză-5-fosfat, asupra bacteriilor sunt izbitoare; ea poate coopera cu alţi factori imunitari pentru a stopa dezvoltarea tulpinilor bacteriei E. coli cauzatoare de boli”, a declarat autorul principal al studiului, Kaustav Das Gupta, de la Institutul pentru Bioştiinţe Moleculare din cadrul universităţii din Queensland.
Potrivit acestuia, molecula reprogramează sistemul imunitar pentru a întrerupe inflamaţia distructivă, care contribuie atât la boli infecţioase care pun viaţa în pericol, cum ar fi septicemia, cât şi la boli inflamatorii cronice, precum afecţiuni respiratorii, boli hepatice cronice, afecţiuni inflamatorii intestinale, artrită reumatoidă, boli de inimă, diabet şi demenţă.
Studiul, publicat marţi în jurnalul ştiinţific Proceedings of the National Academy of Sciences - PNAS, a fost efectuat pe o tulpină a bacteriei E. coli, răspunzătoare pentru aproximativ 80% dintre infecţiile tractului urinar şi care reprezintă o cauză comună a septicemiei.
Pentru a confirma rolul acestei căi în controlul infecţiilor bacteriene au fost utilizate studii efectuate pe animale, în timp ce pentru a demonstra faptul că molecula ribuloză-5-fosfat reduce producţia de molecule ce conduc la boli inflamatorii cronice au fost realizate studii pe celule umane, a indicat echipa de oameni de ştiinţă.
Potrivit cercetătorilor, descoperirea reprezintă un pas esenţial către viitoare terapii care „antrenează” celulele imune, în special în contextul în care mai multe tipuri de bacterii devin rezistente la antibioticele cunoscute.
„Un bonus este acela că această strategie întrerupe şi inflamaţia distructivă, ceea ce îi oferă potenţialul de a combate bolile cornice”, a declarat coautorul studiului, Matt Sweet.
El a mai precizat că, prin stimularea căii imunitare care generează ribuloză-5-fosfat, organismul ar putea lupta împotriva bolilor inflamatorii şi infecţioase, două dintre provocările globale majore pentru sănătatea umană.