O reţea de gene implicate în cancerul uterin, identificată de cercetători americani

O reţea de gene implicate în cancerul uterin, identificată de cercetători americani

Descoperirea unor cercetători de la universitatea Clemson, din Carolina de Sud, care au identificat o reţea de gene implicate în cancerul uterin, ar putea duce la opţiuni mai bune de tratament pentru acest tip de cancer.

Cancerul uterin, al patrulea cel mai frecvent cancer în rândul femeilor, care este în creştere în Statele Unite, nu este provocat de o singură genă. Din acest motiv, cercetările geneticienilor de la Universitatea Clemson s-au concentrat pe identificarea reţelei de gene implicate în cancerul uterin, care s-ar putea dovedi pe viitor, ţinte potenţiale pentru terapii medicamentoase mai eficiente.

Cercetătoarea Allison Hickman a folosit o bază de date genomice disponibilă public, un algoritm matematic de distribuţie şi software-ul Knowledge Independent Network Construction (KINC), dezvoltat de profesorul său, Alex Feltus în colaborare cu un absolvent de la Clemson, în prezent profesor asistent al Universităţii de Stat din Washington, Stephen Ficklin. Hickman a construit un sistem de biomarkeri bazat pe condiţii specifice pentru ţesutul normal uterin şi două tipuri de cancer uterin - cancer endometrial, cel mai frecvent, şi carcinosarcom uterin, care este un tip de cancer mai rar, agresiv şi mortal.

„Căutăm tipare. În acest studiu am reuşit să distingem genele care dezvoltă relaţii diferite în cancerul uterin faţă de ţesutul normal uterin. Scopul final este să putem înţelege mai bine ce se întâmplă din punct de vedere biologic la nivel celular în aceste tipuri de cancer, ceea ce ar putea duce la tratamente mai bune pe viitor“, a declarat Hickman, care a obţinut doctoratul în genetică, la Clemson, în decembrie.

Studiul cercetătoarei a descoperit 11 gene esenţiale asociate cu cancerul uterin. Aceste gene sunt ţinte potenţiale de tratament.

„Dacă ştii ce s-a stricat, poţi să repari. Putem acum, pentru prima dată în istoria ştiinţei, să ne uităm la întregul sistem şi să găsim piesele care sunt defecte şi să începem să le reparăm (...) Nu este vorba să găsim un remediu pentru o genă. Este vorba despre găsirea unui cocktail din perspectiva tratamentului pentru anumite seturi de gene“, spune Alex Feltus, profesor la departamentul de genetică şi biochimie.

Acest studiu este important deoarece oamenii de ştiinţă pot vedea dacă terapiile aprobate pentru alte tipuri de cancer vizează aceleaşi gene mutante.

„În cele din urmă, şi acesta este cu adevărat Sfântul Graal, dacă ştim că există un număr X de gene mutante în cancerul uterin al unei paciente, putem ajusta acele gene cu doze mici de medicamente care ţintesc toate genele mutante în acelaşi timp, în loc să folosim o uriaşă bombă nucleară cu otravă, cum este cazul multor medicamente împotriva cancerului pe care le avem acum. Peste o sută de ani, vor exista medicamente care să interacţioneze cu majoritatea genelor, astfel încât vom putea proiecta cocktailuri pe baza profilului genetic al tumorii“, a spus Feltus.

Studiul a adunat pentru prima dată informaţii din două baze de date genomice care sunt publice online: Atlasul Genomului Cancerului şi proiectul Institutelor Naţionale de Sănătate din SUA, Genotip-Tissue Expression (GTEx).

Cercetătoarea a folosit modele de amestec gaussian pentru a construi reţele de co-expresie genică (reţelele de co-expresie genică pot fi utilizate pentru a asocia gene cu funcţie necunoscută cu procese biologice), specifice cancerului endometrial, carcinosarcomului uterin şi ţesutului normal uterin. Apoi ea a încorporat intervalul de reglare la nivelul ţesutului uterin normal şi a investigat potenţialele relaţii de co-reglare ale respectivelor gene.

Abordarea a permis analiza genelor implicate în mai multe procese biologice, ceea ce înseamnă mai multe tipare de expresie, spune Hickman.

Societatea Americană de Cancer estimează că aproape 66.000 de femei din SUA vor primi un diagnostic de cancer uterin în 2022 şi mai mult de 12.500 de femei vor muri din cauza bolii.

viewscnt