OMS estimează că numărul real de decese din cauza Covid-19 ar putea fi triplu faţă de cel raportat oficial

OMS estimează că numărul real de decese din cauza Covid-19 ar putea fi triplu faţă de cel raportat oficial

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că numărul real de decese din cauza Covid-19 ar putea fi de aproape trei ori mai mare faţă de cel raportat oficial la nivel mondial. 

Estimarea este cuprinsă într-un raport publicat joi de OMS, cel mai cuprinzător de la debutul pandemiei.

Raportul arată că, de la începutul anului 2020 şi până la finalul anului 2021, pe plan mondial s-au înregistrat 14,9 milioane de decese în plus faţă de nivelul din anii precedenţi.

Cu toate acestea, numărul de decese din cauza Covid-19 raportat de către autorităţile naţionale din întraga lume a fost, până la finalul anului trecut, de doar 5,4 milioane.

Supramortalitatea indicată de datele OMS include atât decesele provocate în mod direct de Covid-19, cât şi cele provocate în mod indirect, cum ar fi decese cauzate de faptul că pacienţii nu au mai avut acces la servicii medicale deoarece spitalele erau copleşite de pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2.

Pe de altă parte, de la începutul pandemiei s-a redus numărul de decese din cauza accidentelor rutiere, mai ales în perioadele de lockdown.

Totuşi, OMS consideră că multe state nu au avut capacitatea de a raporta numărul real de decese provocate de Covid-19 din cauza capacităţii administrative reduse.

Astfel, chiar şi înainte de pandemie, 6 din 10 decese la nivel mondial nu erau raportate, în principal în statele sărace, cu sisteme administrative slabe.

Raportul OMS estimează că aproximativ jumătate dintre decesele din cauza Covid-19 neraportate au avut loc în India.

În această ţară, experţii OMS estimează numărul de decese din cauza Covid-19 la 4,7 milioane, cele mai multe în perioada mai-iunie 2021, când India a fost lovită de un val pandemic major.

Cu toate acestea, autorităţile din India au raportat până la finalul anului 2021 doar 480.000 de decese din cauza Covid-19. În prezent au loc discuţii între OMS si autorităţile indiene privind statisticile asociate Covid-19.

Raportul a fost realizat de un grup de experţi internaţionali din cadrul OMS, care a folosit date de la autorităţile naţionale şi regionale, dar şi modele statistice.

viewscnt